Un bărbat de 50 de ani, din județul Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi încercat să le ofere bani unor polițiști rutieri pentru a scăpa de o amendă.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 30 octombrie, pe DN73A, unde șoferul fusese oprit pentru un control.

Ar fi oferit mai multe bancnote de 100 de lei

Potrivit IPJ Brașov, polițiștii au oprit în trafic un TIR. În urma verificărilor, ei au constatat că șoferul nu respectase regulile privind timpul de conducere, pauzele și perioadele de odihnă.

În momentul în care urma să fie sancționat, bărbatul ar fi încercat să îi convingă pe polițiști să nu îi aplice amenda. El le-a oferit o sumă de bani formată din mai multe bancnote de 100 de lei.

Agenții au refuzat banii și au anunțat imediat situația. Ulterior, o echipă de polițiști a ajuns la fața locului pentru cercetări, iar asupra bărbatului a fost găsită suma de 5.357 de lei, care a fost ridicată pentru continuarea anchetei.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Polițiștii reamintesc că oferirea de bani sau alte foloase pentru influențarea unui funcționar public reprezintă o faptă pedepsită de lege.