Deși în urmă cu câteva luni primarul George Scripcaru a promis că va scoate sălile de jocuri de noroc „de pe toată raza municipiului”, acum și-a schimbat poziția și propune restricționarea acestora doar în anumite zone. Primăria a pus în dezbatere publică noul regulament privind funcționarea jocurilor de noroc în municipiu.
Scripcaru și-a schimbat poziția în privința jocurilor de noroc
Conform proiectului de regulament, sălile de jocuri vor putea funcționa doar în incinta hotelurilor de 4 sau 5 stele din Brașov și Poiana Brașov.
Acestea vor mai putea funcționa și în interiorul mall-urilor.
De asemenea, sunt prevăzute reglementări speciale pentru sălile de tip slot-machine („păcănele”), cluburile de poker și jocurile de bingo. Excepție de la aceste reguli restrictive fac agențiile loto și cele de pariuri sportive.
Cu toate acestea, trebuie amintit că, în luna februarie, primarul Brașovului, George Scripcaru, declara că intenționează interzicerea completă a jocurilor de noroc în oraș:
„Aștept această reglementare legislativă și, dacă este să fie așa cum se aude, primarul, împreună cu Consiliul Local, va putea decide dacă într-un municipiu sau localitate se mai permit jocurile de noroc. Părerea mea este că, odată venită această reglementare, să interzicem pe raza municipiului Brașov funcționarea acestor jocuri de noroc pe întreg arealul orașului.”
Între timp, poziția edilului s-a modificat. Astfel, potrivit noului regulament, va fi interzisă funcționarea sălilor de jocuri de noroc în următoarele situații:
- a) în incinta unităților de învățământ (inclusiv campusurile aferente), a instituțiilor de cultură, artă, sănătate, a celor cu caracter social sau religios ori în perimetrele acestora;
b) în proximitatea școlilor, liceelor și universităților, pe o rază de minimum 200 de metri, calculată de la accesul spațiului propus pentru autorizare până la limita proprietății unității de învățământ;
c) la parterul locuințelor colective (blocuri), cu excepția agențiilor loto și a celor de pariuri sportive.
Reguli pentru agențiile loto
În cazul în care o agenție loto autorizată fără aparate de tip slot-machine sau video-loterie introduce ulterior astfel de jocuri, autorizația de funcționare își pierde valabilitatea.
Totodată, agențiile loto trebuie să aibă o suprafață minimă de 25 mp, iar agențiile de pariuri sportive, minimum 15 mp.
50% din taxele încasate din jocuri de noroc ar putea să se ducă către programele dedicate persoanelor dependente
Taxele pentru obținerea autorizației de funcționare variază între 500 lei/mp/an și 2.000 lei/mp/an, cu praguri minime stabilite astfel:
- agenții loto: 500 lei/mp/an, dar nu mai puțin de 25.000 lei/locație/an;
- agenții de pariuri sportive: 500 lei/mp/an, dar nu mai puțin de 25.000 lei/locație/an;
- alte spații de jocuri de noroc: 2.000 lei/mp/an, dar nu mai puțin de 250.000 lei/locație/an.
Pentru a reduce impactul negativ al jocurilor de noroc, Consiliul Local ar putea decide ca până la 50% din taxele încasate să fie direcționate către programe dedicate persoanelor afectate de dependență, dar și către programe sportive sau inițiative realizate în parteneriat cu organizații de specialitate.
Persoanele interesate pot transmite propuneri de modificare sau completare a proiectului până la data de 17 aprilie 2025, prin:
- formularul online, la secțiunea „Depune opinie la proiectul de HCL”;
- e-mail: infopublice@brasovcity.ro;
- poștă, la adresa: B-dul Eroilor nr. 8, Brașov, cod poștal 500007;
- depunere directă la Registratura instituției (program: luni–joi 08:00–14:00, vineri 08:00–13:00).
