Peste 900 de copii brașoveni s-au înscris în programul voucher pentru sport. Mâine, 10 septembrie, este ultima zi de înscrieri.

900 de copii înscriși în programul voucher pentru sport

Proiectul a fost aprobat de consilierii locali în noiembrie 2025. Ulterior, în august 2026, Primăria Municipiului Brașov a lansat procedura de selecție pentru cluburile sportive în cadrul cărora copiii vor putea beneficia de voucherele pentru sport.

Municipalitatea invită structurile sportive care nu s-au înscris încă în program, dar care îndeplinesc condițiile necesare, să depună solicitarea de înscriere. Astfel, numărul de copii care beneficieză de sprijinul municipalității să fie cât mai mare.

Vă reamintim că de acest voucher sportiv, în cuantum de 150 de lei/lună, beneficiază elevii cu domiciliul în municipiul Brașov. Ei trebuie să fie  înscriși la cursurile cu frecvență ale unităților de învățământ preuniversitar din Brașov. Elevii trebuie de asemenea să desfășoare activități sportive la cluburile declarate eligibile în cadrul programului.

Cererile privind acordarea voucherului sportiv se depun astfel:

  • Prin intermediul platformei „Up Comunitate” – solicitanții își creează un cont pe platformă, se autentifică, completează formularul de înscriere cu datele personale, descarcă din platformă formularele-tip necesare înscrierii, pe care le completează și, ulterior, le încarcă în platformă împreună cu documentele doveditoare scanate. Se selectează structura sportivă eligibilă și sportul practicat.
  • Pentru beneficiarii care nu dispun de dispozitive electronice necesare pentru crearea contului și încărcarea documentelor, Direcția de Asistență Socială Brașov oferă sprijin, la sediul instituției din Brașov, str. Panselelor, nr. 23, în timpul programului de lucru, respectiv: luni, marți, miercuri, vineri: 8:30–15:00, joi: 8:30–17:00.

Solicitanții a căror dosare au fost declarate eligibile trebuie să mai intre pe  platformă doar pentru accesarea butonului „Solicită voucher nou” sau atunci când intervin modificări.

În situația în care dosarul este declarat „NEELIGIBIL”, procesul de înscriere trebuie reluat, fiind esențială parcurgerea tuturor pașilor.

Până la această dată, 9.09.2026, au fost depuse 936 de dosare, iar 18 structuri sportive s-au înscris în program.