Un proiect aprobat de Consiliului Local de săptămâna trecută a fost cel de acordare a unor vouchere de 150 de lei sportive pentru copii.

Doritori există, dar primăria încă nu a făcut bugetul destinat programului și nici nu a publicat lista cluburilor eligibile.

Proiectul nu are încă un buget

Proiectul prevede acordarea unui voucher de 150 de lei/ lună/ elev pentru practicarea sporturilor la cluburile autorizate de federațiile de specialitate. Scopul programului „Sănătate prin Sport pentru Copii” este reducerea sedentarismului, a obezității și dezvoltarea unui stil de viață sănătos.

Surse din primărie spun că încă nu există buget pentru acest program și nu este cunoscută nici lista cluburilor care vor primi voucherul.

Proiectul de Hotărâre prevede că programul va fi finanțat din bugetul local al Municipiului Brașov. Implementarea acestuia ar fi efectuată după aprobarea bugetului local pentru anul 2026 de Consiliul Local.

Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, ne-a transmis că proiectul va fi inclus în bugetul de anul viitor.

„Proiectul va fi inclus în bugetul de anul viitor. Până atunci se fac toate calculele necesare”, a spus Sorin Toarcea.

Însă nu există nicio informație privind numărul de vouchere care ar putea fi suportate de municipalitate.

Brașovenii, interesați de voucher

Oamenii merg să depună documentele necesare la Direcția de Asistență Socială Brașov (DASBV) fără să știe dacă vor primi voucherul sau nu. În cazul în care numărul cererilor este mai mare decât bugetul, cei care au depus actele printre ultimii nu vor primi voucherul.

Proiectul a stârnit interesul brașovenilor. Chiar și în redacția Brașovenii.ro au venit întrebări legate de depunerea documentelor. Și în secțiunea de comentarii de pe Facebook din grupul „Brașov trecut, prezent și viitor” a postării privind voucherul, brașovenii au spus că sunt interesați.

Sursa foto: Facebook/ Brașov trecut, prezent și viitor

Familiile vulnerabile au șanse reduse de a beneficia de voucher

Voucherul reprezintă un ajutor pentru familiile care au copilul înscris la un club sportiv autorizat, cu antrenor. Însă familiile vulnerabile nu își permit susținerea unui copil la un club sportiv, asta înseamnă că nici nu pot beneficia de acest voucher.

Aici se poate pune problema discriminării copiilor, conform Legii 292/2011 a asistenţei sociale.

„Art. 5„ Sistemul naţional de asistenţă socială se întemeiază pe următoarele valori şi principii generale:

 – lit. r) egalitatea de şanse, potrivit căreia beneficiarii, fără niciun fel de discriminare, au acces în mod egal la oportunităţile de împlinire şi dezvoltare personală, dar şi la măsurile şi acţiunile de protecţie socială”, este prevăzut în lege.

Documentele necesare pentru înscriere

Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani sunt eligibili pentru voucherul de 150 de lei dacă merg la școală și dacă au domiciliul în municipiul Brașov.

Documentele necesare care se depun la DAS sunt:

  • a) cerere pentru acordarea voucherelor pentru sport;
  • b) dovada că elevul s-a înscris/legitimat la una dintre structurile sportive eligibile;
  • c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naștere al elevului, în cazul părinților naturali, hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, în cazul elevului adoptat sau hotărârea judecătoreacă prin care s-a încuviințat tutela;
  • d) declarația pe propria răspundere a elevului major sau a părinților/reprezentantului legal al elevului minor, după caz;
  • e) dovada domiciliului stabil pe raza municipiului Brașov.
  • f) copie act identitate elev major.
  • g) alte documente solicitate, după caz.

Și cluburile sportive care primesc voucherele au la rândul lor niște obligații. Și ele trebuie să depună la DAS următoarele documente:

  • copie conform cu originalul a dovezii de afiliere la federația/federațiile de specialitate;
  • copie conform cu originalul a Contractelor de Activitate Sportivă sau Contractelor Colective de Muncă pentru antrenori, dovada calificării, carnetele de antrenor avizate de federația de specialitate.