Fântâna arteziană din Parcul Nicolae Titulescu, vineri, era pornită, deși ploua și nimeni nu asista la spectacolul apei pe o vreme atât de mohorâtă și friguroasă. Totuși, în plină criză energetică și cu un parc fotovoltaic nepus în funcțiune, municipalitatea alege să lase fântânile să funcționeze și pe ploaie.
View this post on Instagram
Fântână arteziană în funcțiune pe ploaie și frig
Fântânile arteziene devin atracția principală pentru oameni, dar vara. Ele oferă o modalitate de răcorire atunci când te mai stropește apa și pot asista la spectacolul format de juturile de apă. Dar care este rolul lor toamna, când plouă și afară este frig?
Bineînțeles, nu era nimeni lângă fântână care să privească jocul apei. Asta înseamnă că energia electrică pentru funcționarea acesteia este irosită.
În plus, fântâna era plină cu frunze, semn că nu a mai fost curățată de ceva timp. De asemenea, frunzele pot crește costul de întreținere al fântânii. Costul estimat este de minimum 7.100 de lei/lună, conform MyTex.
Energie irosită în plină criză energetică
Totul, în timp ce parcul fotovoltaic din Stupini, deși este gata de doi ani, încă nu este funcțional. Primele teste au avut loc în 2024, după ce Allen Coliban a obținut o finanțare europeană de 40 de milioane de lei.
Însă administrația Scripcaru spune că nu existau avize de racordare la drum.
De asemenea, România este în continuare în plină criză energetică produsă de debitul scăzut al Dunării. Din această cauză, cele două reactoare de la Centrala nucleară de la Cernavodă au fost închise. Acestea asigurau aproximativ 20% din energia gestionabilă.
În luna octombrie 2026, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare.
Acești factori au dus la creșterea prețurilor energiei electrice.
Așadar, cât se merită ca o fântână arteziană să rămână în funcțiune chiar și pe timp de ploaie și frig, când nimeni nu se oprește să o privească?
