Federația CulturMedia a anunțat că începe procedura de strângere a semnăturilor pentru începerea grevei generale. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de legea salarizării.

Legea salarizării prevede pierderi salariale de 300 de lei

Sindicaliștii au solicitat partidelor să nu voteze proiectul în forma actuală și avertizează asupra unui conflict social de amploare.

Aceștia spun că au avut loc discuții despre legea salarizării, fără implicarea sindicatelor.

Într-un comunicat, aceștia au prezentat diferența dintre salariul unui manager și cel al unui specialist IA. Managerul va avea 11.200 de lei brut în muzee, față de 7.520 de lei brut în instituțiile de spectacole și concerte.

Specialistul IA dintr-un muzeu va primi cu 3.680 de lei brut mai puțin decât un specialist dintr-o instituție de spectacole.

Reducerea valorii de referință de la 4.325 la 4.000 de lei înseamnă o pierdere de aproximativ 300 de lei la salariu.

„Este inadmisibil ca un specialist dintr-un mare muzeu, cu peste 30 de ani de vechime, grad profesional IA, gradație maximă și performanțe profesionale de excepție, să primească un salariu mai mic decât un profesor debutant din învățământul gimnazial.

Aceasta nu este o reformă salarială. Este oficializarea unei discriminări”, au transmis sindicaliștii CulturMedia.

Sindicaliștii avertizează că muzeele funcționează prin munca muzeografilor, cercetătorilor, conservatorilor, restauratorilor, arheologilor și a altor angajați.

„Fără acești oameni, muzeele nu funcționează, patrimoniul nu este protejat, iar proiectele care depind de cercetarea și descărcarea de sarcină arheologică nu pot continua”, subliniază Federația CulturMedia.

Ce revendicări are federația

Solicitările Federației CulturMedia sunt:

  • Egalizarea coeficienților și a salariilor personalului de specialitate din muzee;
  • Creșterea coeficienților pentru personalul tehnic, administrativ, auxiliar și de supraveghere;
  • Eliminarea diferențelor salariale nejustificate dintre funcțiile de conducere și cele de execuție;
  • Reluarea negocierilor cu sindicatele;
  • Neadoptarea proiectului legii salarizării în forma actuală.

Muzeele riscă să fie închise

Sindicaliștii au început, în regim de urgență, să strângă semnături pentru declanșarea grevei generale.

Dacă greva generală va fi declanșată, muzeele vor fi închise, iar expozițiile, ghidajele și activitățile educaționale vor fi suspendate. De asemenea, cercetările, supravegherile și lucrările de infrastructură, inclusiv cele prin PNRR, vor fi oprite.

De asemenea, sindicaliștii avertizează că, dacă Guvernul nu va lua măsuri, Federația CulturMedia va sesiza Comisia Europeană și celelalte instituții europene competente.