Chiar în aceste momente are loc mult așteptata deschidere a noului teleferic de pe Tâmpa.
Reporterul Brasovenii.ro transmite live de la fața locului și vă arată câți oameni au venit și cum funcționează noile telecabine.

ARE LOC INAUGURAREA TELECABINELOR ȘI A RESTAURANTULUI PANORAMIC

După un an și aproape o săptămână de la începerea refacerii, telecabina de pe Tâmpa și Restaurantul Panoramic vor fi redeschise publicului.
Inaugurarea are loc începând cu ora 13:30. De atunci și până la finalul programului, urcarea și coborârea cu noile telecabine este gratuită pentru toată lumea.

De luni, prețurile vor fi următoarele:

  • Urcare și coborâre: 45 lei/adult, 30 lei/copil (6–12 ani)

  • Urcare sau coborâre: 30 lei/adult, 20 lei/copil (6–12 ani)

Telecabinele vor putea transporta fiecare câte 25 de persoane/cursă, adică în jur de 500 de persoane/oră.
Într-o singură zi, capacitatea maximă de transport va fi de aproximativ 6.000 de persoane.

Telecabina Tâmpa este singura din România autorizată să funcționeze și pe timpul nopții și este accesibilă persoanelor cu dizabilități.

INVESTIȚIE DE 20 DE MILIOANE DE EURO

Valoarea totală a proiectului este de 20 de milioane de euro, dintre care 12 milioane pentru reconstrucția restaurantului și 8 milioane pentru modernizarea telecabinei, conform unui comunicat Ana Teleferic.

„Această investiție este mai mult decât un proiect de modernizare – este o moștenire pe care o lăsăm Brașovului pentru următorii 50 de ani. Am dorit să redăm strălucirea unui simbol al orașului și, în același timp, să îl pregătim pentru viitor, cu respect față de istorie și cu viziune pentru generațiile care vin”, a declarat George Copos, președinte ANA Holding.

BRAȘOVENII.RO TRANSMITE LIVE PRIMA TURĂ CU NOILE TELECABINE

Reporterul Brasovenii.ro este la fața locului, așteptând să urce în prima telecabină care va urca pe Tâmpa.
Cei care nu au ocazia să urce astăzi muntele Tâmpa – simbol al Brașovului – cu noile telecabine, o pot face alături de noi în mediul virtual.