Ministerul de Interne intenționează să schimbe felul în care se stabilește valabilitatea permiselor auto. Carnetul de șofer ar putea să nu mai aibă durata fixă, ci va depinde de evaluarea medicală.
CARNET DE ȘOFER, CU AVIZ MEDICAL
Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu spune că acest proiect vizează una dintre principalele modificări propuse pentru creșterea siguranței pe șosele.
„În ceea ce privește permisele de conducere, adaptăm valabilitatea acestora în funcție de evaluările medicale și readucem în atenția conducătorilor auto importanța respectării codurilor de restricții”, a declară BogdanDespescu, citat de capital.ro
Printre scenarii se află reducerea valabilității permiselor în funcție de vârstă, dar și termene de valabilitatea care depind doar de evaluarea medicilor.
In momentul de față, permisul auto are o valabilitate de 10 ani.
PESTE 70 ANI, VALABILITATE ÎNJUMĂTĂȚITĂ
Conform unui alt proiect de lege, votat în iulie de Senat, carnetul de șofer pentru cei care au peste 70 de ani se reînnoiește la 5 ani. IAr peste 80 de ani, la fiecare 2 ani.
„Valabilitatea administrativa a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl si BE, detinute de persoane cu varsta de 70 de ani si peste aceasta varsta este de 5 ani. […] Valabilitatea administrativa a permiselor de conducere de toate categoriile detinute de persoane cu varsta de 80 de ani si peste aceasta varsta este de 2 ani”, conform proiectului adoptat de Senat, citat de promotor.ro
România are cea mai ridicată rată a accidentelor din Uniunea Europeană. 77 de decese la un milion de locuitori, peste 1500 de morți în accidente în fiecare an.
