Premierul Luca Niculescu a anunțat, joi, că va elimina impozitul minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027.

Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri va susține companiile

Acesta susține că măsura va încuraja apariția unor noi companii, care vor genera noi locuri de muncă. În plus, companiile deja existente vor fi încurajate să rămână pe piață, conform Antena 3.

„România trebuie să producă mai mult. Companiile trebuie să vrea să vină în România, să rămână în România, să investească în România. De la 1 ianuarie dispare impozitul minim pe cifra de afaceri, care a fost atât de criticat şi care a dus la atâtea închideri de companii. Deci acesta este un lucru bun pentru că va duce la apariţia unor noi companii sau la rămânerea unor companii şi la crearea de locuri de muncă”, a declarat Luca Niculescu.

Speranțe mari pentru relansarea economiei țării în 2027

De asemenea, de la începutul anului viitor, va intra în vigoare un plan de relansare economică. Acesta va cuprinde mai multe măsuri pentru întreprinderile mici și mijlocii și finanțări prin Banca de Investiții și Dezvoltare.

„Avem un plan de relansare în valoare de multe miliarde care intră în vigoare de la începutul anului viitor şi în care sunt măsuri foarte concrete atât pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pentru că ele sunt coloana vertebrală a unei economii. Sunt fonduri care sunt direcţionate către Banca de Investiţii şi Dezvoltare, care este o bancă destinată să sprijine economia românească şi acolo sunt mai multe măsuri care vor ajuta la relansarea economiei”, a adăugat premierul.

Niculescu spune că este optimist privind evoluția economiei României în 2027. De asemenea, speră ca țara noastră să adere la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).