Deși suntem la jumătatea lunii decembrie, în Poiana Brașov nu există niciun milimetru de zăpadă. O veste dezamăgitoare atât pentru pasionații sporturilor de iarnă, cât și pentru hotelieri. Aceștia riscă să aibă un grad mai scăzut de ocupare în  sezonul de schi 2025-2026.

Sezon de schi fără zăpadă în Poiana Brașov

În Poiana Brașov sunt instalate tunurile pentru producerea zăpezii artificiale, dar ele nu pot fi pornite din cauza temperaturilor mult prea ridicate.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a spus că temperaturile trebuie să fie măcar sub -2 sau -4 grade pentru a putea porni instalațiile.

Cei care și-au rezervat sejururile de Crăciun sau Revelion ar trebui să își ia și ghetele de drumeție în bagaj, iar schiurile le pot lăsa acasă. Cel puțin, asta arată temperaturile mult mai ridicate pentru această perioadă. În plus, până la începutul lunii ianuarie, nu este prognozată nicio ninsoare, potrivit ANM.

Temperaturi peste medie în primele 2 luni de iarnă

ANM a montat echipamente performante care oferă măsurători mult mai exacte decât până acum.

Cu acestea, prognoza arată că în primele două luni de iarnă temperaturile vor fi peste medie, iar precipitațiile vor fi, în special, în zona montană, conform Antena 3.

Hotelierii sunt îngrijorați de lipsa zăpezii, deși niciodată luna decembrie nu a fost considerată plin sezon, spun ei.

„Această lipsă de zăpadă ne aduce unele dezavantaje, deși niciodată în decembrie nu era plin sezon”, spune Gabriel Roșca, manager de hotel în zonă, pentru Antena 3.

Acesta a spus că gradul de ocupare pentru luna decembrie este de 70%.

Anul trecut, sezonul de schi s-a deschis pe 18 decembrie, în Poiana Brașov. Pregătirile pentru sezonul de schi au început încă de la finalul lunii octombrie. Însă, momentan, temperaturile și lipsa zăpezii ne fac să credem că nici măcar calendaristic nu a început iarna.