Zborul în spațiul cosmic oferă o imagine amplă a unui întreg: Pământul. Astronauții au ocazia să vadă din spațiu amprenta umană asupra planetei. Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român și brașovean, ne-a povestit într-un interviu brașovenii.ro că a văzut defrișările din zona amazoniană.

Pământul văzut din spațiu este foarte vulnerabil

Pământul văzut din cosmos este foarte fragil și vulnerabil. Deciziile amânate sau chiar neluate asupra protecției mediului se văd de sus, de la sute de kilometri.

„Pământul văzut din spațiu este foarte vulnerabil. În primul rând te șochează subțirimea atmosferei”, ne-a explicat Dumitru Prunariu.

De aceea, Dumitru Prunariu și-ar dori ca politicienii care iau decizii asupra mediului să meargă în spațiu să vadă efectele acestora.

„Mi-aș dori ca mulți politicieni care iau decizii în acest domeniu să zboare în spațiul cosmic să vadă personal ce au de apărat aici pe Pământ”, a spus Prunariu.

A văzut defrișările cu ochii lui

Dumitru Prunariu ne-a povestit că a văzut defrișările din zona amazoniană. Avea niște fotografii din care a putut vedea situația, înaintea zborului său. Apoi a văzut cu ochii săi. Astfel, la 45 de ani de la zborul său cosmic situația nu este deloc favorabilă.

Dar aici nu este vorba doar despre zona amazoniană, ci de defrișările de peste tot, inclusiv în România.

De asemenea, și poluarea fabricilor se vede din spațiul cosmic. O rotație completă în jurul Pământului durează o oră și jumătate. În acest timp, astronauții analizează fiecare continent și zonă a planetei și pot observa efectele negative ale deciziilor politicienilor.

Cosmonautul ne-a povestit și ce presupune pregătirea unui astronaut, a împărtășit din experiențele sale din cosmos, dar și despre misiunea Artemis 2. Interviul complet va fi postat joi, 16 aprilie, pe brașovenii.ro.