Cei 4 astronauți ai echipajului Artemis 2 au făcut istorie după ce au ajuns în cel mai îndepărtat punct al Lunii. Aceștia au amerizat, vineri, în Oceanul Pacific , iar NASA a publicat momentul întâlnirii dintre astronauți și echipele de salvare.
Momentul întâlnirii
Timp de 10 zile, astronauții au stat în capsula Orion, iar prima întâlnire cu oamenii pe Pământ a fost emoționantă.
Echipele de intervenție i-au felicitat pe cei 4 astronauți: comandantul Reid Wiseman, pilotul Victor Glover, Christina Koch de la NASA și Jeremy Hansen de la Agenția Spațială Canadiană.
„Bine ați venit acasă”, le-au spus echipele de salvare.
View this post on Instagram
Astronauții au fost recuperați cu o barcă și au fost transportați la bordul navei marine SUA cu un elicopter. Aici au fost controlați medical, conform Libertatea.
Misiunile îndeplinite de astronauții Artemis 2
Amerizarea a avut loc în jurul orei 17.07 (03.07 ora României) în largul coastelor Californiei. Aceștia au parcurs 1.117.659 de kilometri în spațiul cislunar. Au făcut înconjurul Lunii și au revenit pe Pământ.
Misiunea Artemis 2 a fost lansată pe 1 aprilie. NASA a transmis că pe parcursul celor 10 zile de zbor cosmic, echipajul a îndeplinit următoarele misiuni:
- Testarea sistemelor de susținere a vieții;
- Pilotarea manuală a navei spațiale Orion;
- Efectuarea manevrelor de propulsie către Lună și ajustarea traiectoriei;
- Realizarea unui survol lunar cu imagini ale feței nevăzute a Lunii;
- Finalizarea reintrării în atmosferă și a recuperării.
Alte misiuni Artemis își propun să trimită un echipaj uman pe Lună din 2028 și să amenajeze o bază selenară permanentă.
În plus, astronauții au stabilit un nou record pentru cea mai mare distanță parcursă de oameni față de Pământ.
De asemenea, echipajul a avut și alte premiere. Koch a fost prima femeie care a călătorit în jurul Lunii și a revenit, Hansen, primul non-american, și Glover, primul om de culoare.
