O petiție prin care se cere interzicerea fumatului cu orice tip de dispozitive, cu sau fără tutun, în toate spațiile publice închise, a adunat mii de semnături în doar 24 de ore.

Petiția solicită interzicerea fumatului cu orice tip de dispozitive, cu sau fără tutun, în toate spațiile publice închise a strâns aproape 30.000 de semnături în doar câteva zile. Inițiatorul este medicul Mihail Pautov, care atrage atenția asupra lacunelor legislative din România.

„Suntem exact cum eram acum 20 de ani, când puteai să fumezi în restaurant”, spune Pautov, explicând că legea actuală interzice utilizarea țigărilor electronice doar în transportul public.

„Pur și simplu însă, lista de locuri în care aceste dispozitive sunt interzise s-a limitat la transportul în comun. Și asta face ca această scăpare a legii să fie exploatată de oameni care vor să folosească aceste dispozitive oriunde […] În foarte multe circumstanțe, este mai rău decât înainte.”, a spus medicul, într-un interviu pentru Adevărul.ro.

„O țigară electronică este mai puțin nocivă decât o țigară convențională. Dar ea este tot nocivă”

Medicul subliniază că, deși țigările electronice sunt mai puțin nocive decât cele convenționale, ele rămân dăunătoare.

El adaugă că fumatul pasiv este la fel de periculos:

„Da, 100% există fumat pasiv. […] Sunt aerosoli toxici. […] Sunt substanțe pe care noi le inhalăm prin fumat pasiv. Și, atenție, se eliberează și substanțe cancerigene.”

Persoanele cele mai expuse riscurilor sunt copiii, gravidele, bebelușii și persoanele cu afecțiuni cronice, inclusiv astm sau boli cardiovasculare.

„Una dintre persoanele care a dat share la această inițiativă a scris că se bucură de această petiție pentru că are astm și iarna nu poate să intre în niciun mall și în niciun magazin pentru că aceste dispozitive îi provoacă crize de astm”, spune Pautov.

Medicul critică și reglementările interne ale restaurantelor sau companiilor, care sunt adesea ignorate:

„Legat de reglementările interne, asta este o păcăleală foarte mare. […] Și, doi la mână, reglementarea internă niciodată nu o să fie eficientă ca o lege. […] Dar dacă este interzis prin lege și tu încă fumezi, eu pot să chem poliția. Și poliția o să vină să te amendeze și pe tine, și business-ul. Și atunci business-ul o să aibă foarte mare grijă ca legea să fie respectată.”

În Europa, mai multe țări au interzis deja țigările electronice în spațiile publice închise, printre care:

  • Austria, Belgia, Croația, Grecia, Italia, Luxemburg
  • Malta, Polonia, Portugalia, Republica Moldova și Ucraina

Alte state, precum Irlanda, Marea Britanie și Franța, se bazează pe regulile locale. Deși autoritățile franceze iau în calcul reglementări noi, scrie adevărul.ro.

Petiția poate fi găsită aici.