Un tânăr de 19 ani a fost găsit spânzurat într-o pădure din Codlea. Mama sa a sunat la 112 după ce fiul a spus că se va sinucide.

Tânărul s-a spânzurat

Incidentul s-a produs duminică seara, în jurul orei 20.00. O femeie a sunat la 112 după ce fiul ei ar fi vorbit la telefon și a spus că se va sinucide.

Polițiștii au pornit imediat în căutarea fiului. Acesta a fost găsit rapid, doar că nu l-au mai putut salva. Era spânzurat într-o pădure de la periferia municipiului Codlea, conform IPJ Brașov.

„La data de 08 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au fost sesizați printr-un apel telefonic de către o persoană care a semnalat faptul că fiul acesteia, de 19 ani, ar fi inițiat un apel telefonic în care arăta o intenție suicidală.

Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat căutări, iar în scurt timp, persoana indicată a fost identificată la liziera unei păduri aflate la periferia localității Codlea, fiind spânzurată”, au transmis polițiștii.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul. Trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cauza decesului.

A fost deschis un dosar penal, iar polițiștii și procurorii vor continua cercetările pentru a afla circumstanțele în care s-a produs nenorocirea.

Polițiștii le recomandă persoanelor vulnerabile care au probleme emoționale să solicite ajutorul unui specialist sau să apeleze la persoane de încredere.