Rata anuală a inflației din România a crescut la 6,9% în octombrie, fiind a doua lună consecutivă de creștere. Motorina s-a scumpit cel mai tare, în ultimul an, cu 43%, dar și chiriile cu 38%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS)
România, cea mai mare inflație din Europa
România a fost țara cu cea mai mare inflație din Europa. Datele Eurostat arată că avem o inflație de 6,5% față de 3,8% cât este media europeană, conform Libertatea.
Motorina a înregistrat o scumpire record de 43%, iar benzina s-a scumpit cu aproape 33% într-un an.
Și chiriile sunt în topul scumpirilor, cu 38%. Nici biletele de avion nu mai sunt accesibile. Acestea s-au scumpit cu 14% într-un an.
Abonamentele la televiziunea s-au scumpit cu 13%, iar reparațiile auto și serviciile de igienă și cosmetică au crescut cu aproximativ 8%.
Cel mai scump aliment – cafeaua
În privința alimentelor, cafeaua s-a scumpit cel mai tare față de anul trecut, cu 12%. Ouăle s-au scumpit cu 10%, iar laptele cu 8%. Uleiul este mai scump cu aproape 8% față de octombrie 2025, iar carnea de vită cu 7%.
Însă există și câteva alimente care au înregistrat scăderi de preț. Fructele proaspete s-au ieftinit cu 15%, cartofii și făina cu 2%, iar mălaiul cu aproape 3%.
INS a transmis că evoluția inflației din ultimele luni arată o combinație de factori interni și externi. Printre aceștia se numără creșterea costurilor energiei și fluctuațiile din piața alimentară globală.
Autoritățile financiare analizează posibilitatea introducerii unor măsuri care să ajute populația în contextul scumpirilor.
