Primăria Brașov se contrazice singură în privința lucrărilor asupra rosturilor de dilatație de la podul de pe strada Hărmanului.

O noapte de lucrări s-a transformat în câteva săptămâni

Inițial, Primăria Brașov a anunțat că lucrările se vor desfășura doar pe parcursul unei nopți.

„Pentru a reduce impactul asupra traficului rutier, lucrările la partea carosabilă se vor desfășura exclusiv pe timpul nopții, în intervalul orar 20:00 – 06:00.

Lucrările se vor desfășura doar în această seară”, a scris municipalitatea pe Facebook.

Sursa foto: Facebook. Primăria Brașov

După ce redacția noastră a sesizat că lucrările nu au fost gata nici după 4 zile, municipalitatea spune că lucrărilor doar au fost demarate atunci.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by brașovenii.ro (@brasovenii_ro)

„Primăria a anunțat că lucrările vor demara începând de luni noaptea (19 octombrie)”, ne-au transmis reprezentanții Primăriei Brașov.

Aparent, au uitat ce au scris inițial pe Facebook.

De asemenea, au precizat că pe parcursul lucrărilor au constatat și alte degrădări ale podului. Din această cauză, lucrările se vor desfășura și pe parcursul acestei luni.

Deci, o noapte anunțată pentru lucrări s-a transformat în câteva săptămâni.

Costul lucrărilor de pe podul Hărmanului este de 687.720 de lei.

Vor urma lucrări și la podul din Gemenii și Rulmentul dacă vremea va permite

După ce vor fi finalizate lucrările pe acest pod și dacă vremea va permite, vor fi demarate lucrări la podul din Gemenii.

Pentru podul din Rulmentul vor fi realizate doar intervenții de punere în siguranță a rosturilor, pentru că strada 13 Decembrie va fi lărgită la două benzi pe sens.

Municipalitatea a încheiat un acord-cadru pentru 4 ani privind repararea podurilor și podețelor din oraș. Contractul este de peste 65 de milioane de lei, fără TVA.

Am mai semnalat problema rosturilor de dilatație de pe podurile Hărmanului, Gemenii și 13 Decembrie. Doar că abia în luna octombrie 2026 municipalitatea a început demersurile pentru cel de pe strada Hărmanului.