Bugetul local al municipiului Brașov a fost suplimentat cu 2.257.016 lei, sumă obținută din închirierea căsuțelor din cadrul Târgului de Crăciun.
În urma solicitării brasovenii.ro adresată Serviciului Public Administrare Piețe, reprezentanții ne-au precizat că, din chiriile pe căsuțe, s-au strâns peste 2 milioane de lei. Mai exact, totalul ajunge la suma de 2.257.016 lei.
Chirii uriașe pentru căsuțe
Anul acesta s-au înregistrat sume record la chiriile pentru căsuțele din Târgul de Crăciun. Închirierea căsuțelor prin licitație a dus unii antreprenori să scoată din buzunar până la 38.000 de euro, pentru o singură căsuță, scrie Libertatea.
Căsuțele s-au deschis la data de 28 noiembrie și au funcționat până pe 11 ianuarie, inclusiv. Astfel, au fost deschise 44 de zile în total. Deci, chiriașul care a achitat 38.000 de euro pentru căsuța sa a plătit undeva la 863 de euro pe zi.
Nivelul ridicat de competiție a fost demonstrat de faptul că alte patru oferte au depășit pragul de 30.000 de euro. Zona de food & drink s-a dovedit a fi cea mai căutată, cu oferte care au ajuns până la 190.056 de lei.
La polul opus, cea mai mică ofertă câștigătoare a fost de 11.730 de lei, pentru un stand cu produse hand-made, conform Libertatea.
Cu câteva zile înainte de deschiderea căsuțelor, municiplalitatea estima venituri de aproximativ două milioane de lei doar din închirieri. Suma ar fi de două ori mai mare decât anul trecut.
Nu s-a înregistrat numărul total de vizitatori
Jurnaliștii brasovenii.ro au întrebat și câți oameni au vizitat ediția 2025 a Târgului de Crăciun.
Reprezentanții Serviciului Public de Administrare Piețe au spus că în Piața Sfatului nu a fost implementat un sistem de monitorizare a fluxului de vizitatori. Din acest motiv, nu există date exacte privind numărul participanților.
Pentru edițiile viitoare, instituția anunță că are în vedere îmbunătățirea modului de organizare. Soluțiile concrete vor fi stabilite în urma unei analize mai ample, în funcție de resursele disponibile pentru anul următor.
