Drumarii brașoveni au detonat o stâncă de lângă DN15 pe Valea Mureșului pentru a asigura traversarea zonei în siguranță pentru șoferi. Zona este cunoscută pentru căderile dese de pietre pe șosea.
TRAFIC BLOCAT PE DN15 PENTRU DETONAREA UNEI STÂNCI PERICULOASE
Miercuri, 26.11.2025, între orele 11:00 și 12:00, traficul va fi închis între Reghin și Toplița pentru dinamitatea versantului, în zona localității Neagra (județul Mureș).
DRDP Brașov transmite că intervenția face parte din proiectul de punere în siguranță a zonei drumului pe toată Valea Mureșului. Aici, în mod frecvent, bolovanii ajung pe partea carosabilă.
Explozia, după cum se poate observa și în videoclipul postat de DRDP, a fost destul de amplă. În urma ei, o bună parte din bolovanii care alcătuiau bucata de versant au căzut pe carosabil. De acolo, au fost îndepărtați cu ajutorul unui excavator.
DRDP Brașov anunță că o intervenție asemănătoare va avea loc și săptămâna viitoare (miercuri, 03.12.2025) în zona localității Lunca Bradului.
