Rețelele de socializare au răbufnit după ce s-a aflat că trei nume importante ale Operei Brașov părăsesc instituția. Informația a fost confirmată de managerul interimar, Lucian Petrean.

Cine pleacă de la Opera Brașov

Petrean a spus, pentru Radio România Brașov, că sunt „câteva” contracte încheiate pe perioadă determinată care se încheie la 31 iulie 2026.

Artiștii care vor pleca sunt:

  • Mihai Irimia- tenorul care a adus Opera Brașov la nivelul înalt la care a fost în 2025, conform unei postări de pe Facebook;
  • Anda Tăbăcaru Hogea- regizoare decorată de Președinția României;
  • Alina Simona Nistor- regizoare talentată și apreciată pentru proiectele europene.

Mihai Irimia făcea parte din Opera Brașov de la sfârșitul anilor 1990, când a fost în cor. Din 2003 a devenit solist al instituției.

Anda Tăbăcaru a avut prima montare la Brașov în 1992, pentru „My Fair Lady”. După 14 ani, fostul manager Ovidiu Mezei, i-a propus altă montare, iar de atunci a creat multe alte spectacole.

Alina Simona Nistor a fost printre cele mai noi de la Opera Brașov.

Managerul interimar spune că nu sunt concedieri

Managerul Lucian Petrean a transmis că nu este vorba despre concedieri sau îndepărtări, ci contractele au expirat.

„Nu este vorba despre concedieri, sancțiuni sau «îndepărtări», ci pur și simplu despre expirarea unor contracte care au avut, de la semnare, o dată de încheiere cunoscută de ambele părți”, a spus Lucian Petrean pentru Radio România Brașov.

Însă a menționat că cei trei rămân colaboratori ai Operei Brașov.

„Pot fi invitați în distribuțiile viitoare, în funcție de proiectele artistice ale stagiunilor următoare — așa cum se întâmplă în toate teatrele lirice din România și din Europa”, a mai spus Petrean.

Managerul Petrean se află în conflict cu angajații Operei Brașov. Aceștia i-au cerut demisia în protestele care au avut loc luna trecută, atât pe scenă, cât și în curtea instituției.

Managerul interimar al Operei Brașov, Lucian Petrean, a fost numit, anul trecut, de către George Scripcaru.