Mii de manifestanți au ajuns din toate colțurile țării pentru a participa la protestul neautorizat al AUR. Întâi au protestat în fața Primăriei București, apoi au pornit spre Parlament.

Protest în fața Primăriei Capiteli și Parlamentului

Potrivit observatornews, până acum 8.000 de oameni protestează în București. Protestul neautorizat a început la 14.00, în Parcul Izvor.

De la Parlament, aceștia ar pleca spre Arestul Central, unde se află Călin Georgescu.

Oamenii au protestat în fața Primăriei București, fiind nemulțumiți de refuzul autorităților de a autoriza manifestarea.

Primarul Ciucu a explicat că a primit 3 cereri pentru eliberarea autorizației, dar comisia nu le-a dat avize. Asta pentru că protestul coincide cu meciul România-Polonia, iar riscul de incidente este crescut.

De asemenea, Primăria Capitalei a câștigat, în primă instanță, procesul privind refuzul de avizare a protestului de susținere a lui Călin Georgescu.

George Simion a spus că va fi prezent la protest.

AUR organizează protestul

Deși, luni, purtătoarea de cuvânt a AUR, Cristina Dumitrescu, a spus că protestul nu este organizat de AUR, de la reprezentanții din Brașov am primit alte informații.

Pe Facebook au apărut numere de telefon la care cei care participă la protest pot apela pentru a se înscrie pe liste și a primi un loc în autocare.

Am sunat la numărul indicat pentru județul Brașov. Ni s-au comunicat locația și ora de la care pleacă autocarul, dar, mai important, doamna de la telefon a confirmat că partidul AUR asigură transportul. Informația a fost ulterior confirmată și de consilierul local Gheorghe Cojocaru.

Acesta ne-a transmis faptul că, de fapt, organizatorii ar fi primit aviz pentru manifestație, dar nu și pentru scenă și boxe. Mai mult, pe rețelele sociale circulă mai multe filmulețe în care se specifică exact același lucru.

Așadar, filialele AUR din toată țara cheltuie bani pentru organizarea unor manifestații de amploare. Acestea fac parte din strategia partidului de a rămâne relevant.

Cu toate acestea, chiar dacă protestul nu are autorizație, forțele de ordine vor asigura protecția oamenilor, dar fac apel la un protest pașnic.

Evenimentul este prezentat ca o acțiune de protest împotriva arestării și reținerii candidatului extremist la alegerile din 2024, Călin Georgescu.