Începând de vineri, Piața Sfatului devine un adevărat centru al culturii tradiționale românești. Festivalul PRISPA aduce în fața brașovenilor – până duminica seara – tradițiile, muzica, arta și gastronomia românească. Festivalul promovează identitatea și diversitatea.

TREI ZILE DE CULTURĂ, MUZICĂ ȘI TRADIȚII

Festivalul PRISPA face parte din inițiativa națională „România ești TU”, un proiect amplu de reconstrucție a brandului de țară prin cultură, tradiții, antreprenoriat, turism și implicare comunitară.

Pe scena amplasată în Piața Sfatului vor urca interpreți de folclor, ansambluri artistice și grupuri tradiționale din toate colțurile României. Ei vor pune în valoare tradițiile autentice românești, portul popular și, desigur, muzica și dansurile.

„Festivalul PRISPA nu e doar un eveniment! E un act de regăsire.
E locul unde meșterii se întorc în prim-plan, unde artizanii dau viață lutului, lemnului și firului cusut cu sens. Unde portul popular nu e costum, ci identitate purtată cu mândrie”, au transmis organizatorii festivalului.

În fiecare seară, festivalul se va închide spectacole tradiționale. În seara de vineri va fi recitalul îndrăgitei artiste Paula Hriscu, cea care aduce emoția și forța cântecului popular autentic.
Sâmbătă seara, pe scenă va urca ansamblul Nedeia din Novaci, sub coordonarea doamnei Elena Basarabă. Ansamblul va pune în scenă dansuri și muzică populară oltenească din Gorj. Elena Basarabă este un reper în păstrarea și promovarea folclorului gorjenean.
Duminică seara, festivalul se va închide cu un concert spectaculos susținut de formația Lupii lui Calancea. Va fi un concert în care groove-urile de Drum’n’Bass și pasajele clasice vor fi împletite cu folclorul urban distorsionat.

Sursă foto: Facebook/Primăria Municipiului Brașov

PIAȚA SFATULUI VA FI ÎMPĂRȚITĂ ÎN ȘASE ZONE TEMATICE

În cadrul festivalului, Piața Sfatului va fi împărțită în șase zone tematice sau prispe, după cum le numesc organizatorii. Fiecare prispă va avea identitatea sa. În fiecare dintre aceste prispe, participanții vor fi întâmpinați de artiști tradiționali, meșteșugari și producători locali din toată România.

-Prispa Comunităților va duce brașovenii și turiștii într-un tur prin județele țării, unde vor descoperi tradiții, atracții și obiceiuri locale.
-Prispa Artelor este locul unde meșteșugarii, artiștii plastici și creatorii populari își vor prezenta lucrările și vor organiza ateliere interactive.
-Prispa Tinerilor este un spațiu dedicat inițiativelor culturale și creative ale noilor generații. Este locul special unde tinerii se întorc înspre tradiții și trecut. De la ei, brașovenii vor putea afla despre ideile culturale cu iz nou, tânăr, menite să atragă cât mai multe persoane.
-Prispa Deliciilor – aici brașovenii și turiștii vor face o incursiune gastronomică în bucatele tradiționale românești.
-La Prispa Produs în România vor avea loc expoziții cu produse autentice, create de antreprenori locali. Aceste expoziții vor avea loc pe mai multe standuri la care lumea se va putea opri și chiar vorbi cu producătorii.
-Prispa Naturii este zona în care se va dovedi zicala „Românul este frate cu codrul”. Această zonă tematică este probabil cea mai apropiată, ca specific, de orașul nostru. Prispa Naturii este practic dedicată turismului verde, ecologiei și patrimoniului natural bogat al României.

PARADA COSTUMELOR POPULARE

În fiecare zi, începând cu ora 18.00, orașul nostru va deveni o scenă în aer liber prin Parada Costumelor Populare. Aceasta se va desfășura pe traseul Strada Republicii – Piața Sfatului. Zeci de ansambluri vor aduce în fața publicului costume tradiționale din toate regiunile țării, într-un adevărat spectacol al culorilor, al dansului și al identității românești.