Deși finalul sezonului de schi părea stabilit, administratorii domeniului schiabil din Sinaia iau în calcul o prelungire de ultim moment.

Condițiile meteo încă permit schiul în anumite zone, astfel că turiștii ar mai putea avea parte de câteva zile suplimentare pe pârtie.

„Adio bis”, în funcție de vreme

Reprezentanții Gondola Sinaia au anunțat că sezonul ar putea continua, cel mai probabil, marți și miercuri, dacă vremea rămâne favorabilă:

„Nu prea poți închide sezonul în condițiile astea.

Și pentru că nici nu suntem siguri că vrem să putem lucruri de neputut, “adio bis” se întâmplă marți și miercuri, că de joi chiar începe să plouă, iar mâine e vânt tare.

Deci dacă mai vreți schi, se va mai întâmpla doar la #sinaiasus, cel mai probabil marți și miercuri, deschis doar Telescaunul Soarelui, gondolele ambele, program 09.00 – 17.00. Asta e.”

Pentru finalul de săptămână, prognozele indică ploi și descărcări electrice, ceea ce reduce considerabil șansele de funcționare a instalațiilor.

Luni, 4 mai, anunțată inițial ca ultima zi

Anterior, administratorii anunțaseră că luni, 4 mai, va fi ultima zi de schi din acest sezon:

„Sezonul de schi se apropie de sfârșit.

Prognoze cu ploaie săptămâna viitoare, amenajare greoaie, ne mai uităm și în calendar și vă zicem așa:

Luni, 4 mai, ultima zi de schi sus!

Până atunci, mâine și poimâine se anunță ninsori!”

Chiar dacă un nou strat de zăpadă a readus condiții de iarnă, instabilitatea vremii a făcut dificilă menținerea pârtiilor în stare optimă.

În weekend-ul de 1 mai, schiorii aveau acces la mai multe pârtii din golul alpin, printre care:

  • Lăptici 1 și 2, Valea Soarelui 1 și 2, Valea Dorului, Panoramic și Varianta

Pârtiile Cocora și Genune erau în curs de amenajare.

Sezon încheiat la Poiana Brașov, dar zăpada a revenit

În Poiana Brașov, sezonul s-a încheiat oficial pe 29 martie, după 3 luni de funcționare în Masivul Postăvarul, cu 1,7 milioane de treceri prin turnichete.

Cu toate acestea, episodul recent de vreme rece a readus temporar condiții de iarnă. Astfel, unii pasionați au revenit pe pârtii și după închiderea oficială.

În contrast, inclusiv în Vama Veche, vremea nu a fost favorabilă pentru activități specifice sezonului estival, în ciuda minivacanței de 1 Mai.