În anul 2026, majorările salariale nu vor depăși 7%, având în vedere încetinirea economiei și impactul noilor tehnologii. Doar câteva domenii vor înregistra creșteri de circa 8%, iar altele vor avea o creștere de doar 5%.
Unde vor fi cele mai mari creșteri salariale
Cele mai mari creșteri vor fi în domeniul farmaceutic, industrial și vânzări, de circa 8%. Însă angajații din IT vor avea cele mai mici creșteri. Acest lucru este cauzat de automatizări și dezvoltarea inteligenței artificiale, conform Știrile Pro TV.
Câștigurile salariale medii brute au înregistrat creșteri majore, de până la 15%, de la un an la altul, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
Majorările s-au simțit după pandemie. În 2024, câștigul salarial mediu brut a ajuns până la peste 8.000 de lei, de la 6.100 în 2022. În acest an, majorările nu au depășit pragul de 8% și la fel se va întâmpla și anul viitor.
Specialiștii spun că veniturile românilor sunt similare cu cele ale polonezilor sau ungurilor. Doar că discrepanțele rămân foarte mari între județe.
Cât câștigă brașovenii
Bucureștiul se află pe primul loc în privința nivelului salarial, cu 6.800 de lei net în luna august.
Și clujenii au salarii de peste 6.000 de lei, în special angajații din IT.
Brașovenii au salarii medii nete de 5.108 lei.
Sub 5.000 de lei au oamenii din Timiș, Ilfov, Sibiu și Iași.
În schimb, cele mai mici salarii, în jur de 4.000 de lei, le primesc oamenii din Vrancea, Suceava, Vaslui, Vâlcea sau Botoșani. Cu 70% mai puțin față de București.
Comparativ cu ceilalți ani, când bugetarii înregistrau cele mai mari creșteri ale salariilor, în acest an, au rămas pe ultimul loc.
