Creșterea prețurilor a erodat creșterea salariilor. Conform datelor de la Statistică, salariul mediu real este mai mic decât anul trecut.

Salariul mediu în România, calculat pentru luna septembrie, este de 5.443 lei. Este o creștere pe hârtie față de anul trecut cu 4,1%.

Dacă luăm în considerare evoluția prețurilor, mai mari cu 10%, rezultă că de fapt puterea de cumpărare a scăzut. A ajuns la 94,7% din cea de anul trecut.

Asta înseamnă că, deși pe medie românii  au salariile mai mari, în medie, cu aceste salarii cumpără mai puține produse decât salariile mai mici de anul trecut.

„Salariile cresc pe hârtie, dar prețurile mănâncă diferența. Oamenii simt tot mai puțin în buzunar”, a declarat pentru Digi24.ro Sorina Faier, specialist HR.

SALARIILE DIN ROMÂNIA, LA EXTREME

Cel mai mare salariu net din România a fost câștigat de angajații din extracția gazelor și petrolului. Salariul mediu net a ajuns la 12.433 de lei.

În schimb, cei care dețineau primul loc la nivelul salariilor, IT-iștii, au trecut pe locul 2. Salariul lor mediu net a fost 12.136 de lei.

Iar pe locul 3 sunt angajații din metalurgie și rafinării, care au dus acasă în medie 11.568 de lei.

La polul opus, conform Institutului Național de Statistică, sunt angajații din hoteluri și restaurante, care au câștigat în medie 3.383 de lei pe lună. Deasupra lor, cu 400 de lei mai mult, sunt cei care lucrează în industriile de prelucrare a lemnului și marochinărie.

PREȚURILE CRESC MAI REPEDE CA SALARIILE

Statisticienii au anunțat că inflația, însemnând creșterea prețurilor, a ajuns la 9,8%.

Energia electrică rămâne cea mai mare povară în coșul lunar al românilor. Scumpirea energiei a ajuns la 72%. Adică foarte aproape de dublul prețurilor de anul trecut, suportate de populație.

„Salariile trebuie ajustate automat în funcție de inflație și productivitate. Doar așa putem proteja veniturile reale ale angajaților”, a spus Sorina Faier, specialist HR, la digi24.ro