Val de căldură mâine și poimâine: cod portocaliu în sud-vest și cod galben în restul țării, inclusiv la Brașov.
ANSVSA le cere oamenilor care dețin animale să le protejeze: umbră, apă, ventilație și restricții la muncă/transport.
COD PORTOCALIU ÎN SUD
- Intervalul de valabilitate: 24 iulie, ora 10 – 25 iulie, ora 10
- Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, noapte tropicală
Codul portocaliu de caniculă acoperă sudul și vestul Olteniei, precum și sudul și centrul Munteniei. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime pot ajunge la 39 de grade. iar noaptea, minimele vor fi de 20-22 de grade, adică o noapte tropicală.
Meteorologii au actualizat prognoza meteo, iar codul portocaliu se va extinde până pe 26 iulie în următoarele zone ale țării: Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Crișanei, precum și în sud-vestul Transilvaniei.
DE MÂINE, COD GALBEN LA BRAȘOV
- Intervalul de valabilitate: 25 iulie, ora 10 – 26 iulie, ora 10
- Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic ridicat
Codul galben de caniculă va afecta Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, nord-estul Munteniei și în Dobrogea continentală.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele în general între 18 și 21 de grade.
ANM atenționează că până la sfârșitul săptămânii, valul de căldură, canicula și disconfortul termic se vor intensifica, mai ales în vestul, sudul și parțial în centrul țării.

Harta meteo 25 iulie. Sursa foto: ANM
MĂSURI PENTRU PROTEJAREA ANIMALELOR
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a publicat un set de măsuri obligatorii care trebuie respectate în ceea ce privește protejarea animalelor de valurile de căldură.
Toți deținătorii și crescătorii de animale sunt nevoiți să respecte aceste măsuri pentru a asigura bunăstarea animalelor.
Măsuri aplicabile fermierilor și crescătorilor de animale
- Asigurarea de adăposturi corespunzătoare, care să protejeze animalele de radiațiile solare directe
- Asigurarea unor cantități suficiente de apă proaspătă și furaje adecvate fiecărei specii
- Verificarea funcționării echipamentelor de adăpare, furajare și ventilație
- Dispunerea de echipamente de rezervă, în special sisteme de ventilație și generatoare electrice
- Interzicerea utilizării animalelor de tracțiune în intervalul orar 12:00–18:00, dacă temperatura la umbră depășește 25°C
- Informarea medicului veterinar în cazul oricărei modificări a stării de sănătate sau comportamentului animalelor
- Pentru animalele ținute în spații deschise, se impune existența de umbrare și jgheaburi cu apă potabilă
- În situația în care sursele de apă sunt greu accesibile, apa trebuie administrată manual, regulat
Pentru cei care au animale de companie
- Animalele de companie ținute în exterior trebuie să beneficieze de adăposturi umbrite și apă potabilă
- Este interzisă expunerea animalelor de companie în vehicule parcate, fără ventilație, în condiții de temperaturi ridicate
Pentru cei care au cai
- Caii și poneii ținuți afară în timpul zilei trebuie să aibă acces la zone umbrite, apă potabilă și hrană adecvată
Obligațiile transportatorilor de animale
- Interzicerea transportului în condiții stresante sau periculoase
- Verificarea condițiilor de microclimat din mijlocul de transport înainte de îmbarcarea animalelor
- Densitatea de încărcare se reduce cu minimum 25% față de capacitatea autorizată, în funcție de specie, talie și stare fiziologică
- Se vor elabora planuri de urgență în cazul în care transportul este întârziat
- Dotarea vehiculului cu ventilație adecvată și planuri de urgență, în special pentru transporturi de peste 8 ore
Obligațiile autorităților publice locale
- Monitorizarea animalelor aflate în transhumanță și informarea deținătorilor privind prognoza meteo
- Asigurarea soluțiilor de colectare și neutralizare a deșeurilor animaliere
- Stabilirea unor locații pentru adăpostire de urgență
IMPORTANȚA ACCESULUI LA APĂ POTABILĂ
Cel mai mare risc pentru animale în perioadele caniculare îl reprezintă deshidratarea. Animalele tinere, cele aflate în lactație sau cele hrănite cu furaje uscate sunt în mod special vulnerabile.
Cantitățile zilnice recomandate de apă potabilă (orientativ):
- Vaci de lapte: 38–52 litri
- Bovine: 38 litri
- Cai: 20–45 litri
- Porci: 4–11,5 litri
- Ovine: 6 litri
- Păsări de curte: 0,5 litri
ANSVSA subliniază că toți deținătorii de animale au obligația legală de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea normelor privind bunăstarea animalelor, în conformitate cu legislația în vigoare.
Autoritatea monitorizează constant respectarea acestor prevederi și reamintește că protecția animalelor reprezintă o responsabilitate legală și morală a fiecărui deținător.
