Hotelurile de lux din Brașov și Poiana Brașov au pregătit pachetele de Revelion pentru turiștii cu bani. Cei care nu au atât de mulți bani pot merge de Revelion în Dubai, într-un sejur de 7 zile.

Primul Revelion la Restaurantul Panoramic: Muzica live, mâncăruri sofisticate și preț mare

Restaurantul Panoramic, de pe Tâmpa, recent deschis, a pregătit oferta pentru Revelion. Doar pentru a mânca, dansa și bea în noaptea dintre ani, doritorii trebuie să plătească 1.990 lei/adult și 990 lei/copil.

Cei care au rezervat până în 28 noiembrie beneficiază de 10% reducere.

În acest preț este inclus meniul select cu antreu, două feluri de mâncare și desert și un open bar.

Invitații vor fi răsfățați cu vită, somon, caviar de Beluga, brânzeturi internaționale și băuturi alese.

În plus, Ștefan Bănică va oferi magia cântecelor și personalității lui în Salonul Panoramic cu un concert live. Cei din Restaurantul Panoramic vor avea transmisiunea live a concertului.

Pachete de mii de euro pentru sejururile de Revelion din Poiană

Și Poiana Brașov a pregătit pachetele pentru Revelionul 2026.

La Silver Mountain Resort&Spa, prețurile pornesc de la 1.845 de euro pentru 3 nopți, pentru 2 persoane în cameră dublă. Pentru 4 nopți, prețurile pornesc de la 2.091 de euro.

În pachet este inclus micul dejun, accesul la spa, cina festivă de Revelion și brunch-ul și cina de 1 ianuarie.

În plus, de Revelion va cânta Marcel Pavel.

La Ana Hotels, sejurul de Revelion trebuie să fie de minimum 4 nopți.

Astfel, pentru cazare și petrecerea de Revelion de la „Ana Ballroom – The Grand Experience” prețul pornește de la 2.138 de euro/ persoană în cameră dublă.

Pentru cazare și petrecere la Restaurant Altitude – The Stylish Escape, prețurile pornesc de la 2.104 euro/ persoană în cameră dublă.

În aceste prețuri sunt incluse cazarea, cinele festive, programele artistice, voucher spa de 100 de euro/ cameră, acces la spa și activități pentru copii.

La Hotel Piatra Mare, pentru un sejur de 3 nopți, prețurile pornesc de la 825 de euro/ persoană în cameră dublă.

În pachet este inclus micul dejun, cinele festive cu open bar de Revelion, acces la piscină, saună și sala de fitness. De Revelion vor cânta Raluka & Band, Mahala Rai Banda, Miki K-Pital & Band, DJ. La petrecerea din 1 ianuarie, pe lângă DJ și Miki K-Pital, va cânta și Andra.

Cum sunt prețurile din orașul Brașov

Revelionul de la 3 Stejari este mai ieftin decât în Poiană. Pentru 3 nopți, în cameră dublă, prețul este de 2.670 lei/persoană.

Pachetul include cazarea cu demipensiune, cinele tradiționale, băuturile incluse la mese, petrecerea de Revelion la care va cânta Transilvania Band (Gabi & Remus) și DJ Valentin Crețu.

La cina tradițională de Sfântul Vasile, adică în 1 ianuarie, va fi invitată formația All Time Events.

La Hotel Aro Palace, pentru 3 nopți de cazare în cameră dublă, fiecare persoană plătește 810 euro. Prețul include micul dejun, cină și open bar, acces la spa și atmosferă întreținută de Anca Țurcașiu, trupa Zero și DJ.

Pentru petrecerea de pe acoperiș prețul se schimbă. Pentru cele 3 nopți de cazare și Rooftop Party, pentru 2 persoane, prețul este de 2.077 euro.

Cei care vor doar să meargă la petrecerea de Revelion de la parter trebuie să plătească 205 euro/persoană. Petrecerea de la înălțime este 295 euro/persoană.

Pentru o comparație, 7 nopți de cazare, din 29.12.2025 – 05.01.2026, în Dubai, cu zbor și mic dejun inclus, costă 1.525 de euro de persoană.

Astfel, Brașovul și Poiana Brașov s-au ridicat la standardele Dubaiului. Dar doar în privința prețurilor de Revelion.