Universitatea Transilvania din Brașov (UNITBV) a dat startul admiterii pentru anul universitar 2026–2027.
Candidații care aleg programe cu probă de concurs se pot înscrie până în 19 iulie, ora 13:00. Cei care optează pentru facultăți fără probă de concurs au la dispoziție încă două zile, până în 21 iulie, ora 13:00.
În același timp, universitatea intră în noul an universitar cu taxe de școlarizare majorate și cu peste 5.600 de locuri disponibile la programele de licență.
Peste 5.600 de locuri la licență și peste 3.100 la master
Pentru studiile de licență, UNITBV oferă 2.949 de locuri finanțate de la buget și 2.726 de locuri cu taxă, în total 5.675 de locuri, pentru forma de învățământ cu frecvență.
Cele mai multe locuri la buget sunt disponibile la:
- Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor – 356
- Inginerie Mecanică – 307
- Design de Produs și Mediu – 285
- Inginerie Tehnologică și Management Industrial – 234
- Științe Economice și Administrarea Afacerilor – 216
- Silvicultură și Exploatări Forestiere – 210
În ceea ce privește locurile cu taxă, cele mai multe sunt la:
- Științe Economice și Administrarea Afacerilor – 363
- Litere – 317
- Drept – 237
- Sociologie și Comunicare – 212
- Inginerie Tehnologică și Management Industrial – 206
- Psihologie și Științele Educației – 196
Cele mai multe locuri, per total, sunt la facultățile:
- Științe Economice și Administrarea Afacerilor – 579 de locuri (216 buget + 363 taxă)
- Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor – 505 locuri (356 buget + 149 taxă)
- Inginerie Tehnologică și Management Industrial – 440 de locuri (234 buget + 206 taxă)
- Inginerie Mecanică – 373 de locuri (307 buget + 66 taxă)
- Litere – 465 de locuri (148 buget + 317 taxă)
La master sunt disponibile 1.360 de locuri bugetate și 1.753 de locuri cu taxă, în total 3.113 locuri.
Taxele de școlarizare cresc din toamnă
Odată cu admiterea, candidații trebuie să ia în calcul și noile taxe de școlarizare.
Pentru majoritatea programelor de licență și master, taxa standard crește de la 3.850 de lei la 4.200 de lei pe an.
Reprezentanții universității precizează că:
„Taxele de școlarizare au fost indexate cu rata inflației, conform art.9 alin.5 din Legea nr.199/2023.”
Cele mai mari taxe rămân la Facultatea de Medicină, unde programul Medicină costă 8.400 de lei pe an. Iar la Facultatea de Muzică, specializările Instrumente și Canto ajung la 6.500 de lei pe an.
Pentru majoritatea celorlalte facultăți, taxa este de 4.200 de lei, cu 350 de lei mai mult decât în anul universitar precedent.

Sursa foto: UNITBV
