Plecarea la drum cu mașina acoperită de zăpadă poate fi extrem de periculoasă și se sancționează aspru. Poliția Capitalei îi avertizează pe șoferi că necurățarea completă a autoturismului poate duce la amenzi de mii de lei.

POLIȚIA CAPITALEI INFORMEAZĂ CU PRIVIRE LA IMPORTANȚA CURĂȚĂRII MAȘINII DE ZĂPADĂ

Poliția din București a realizat astăzi o postare pe pagina de Facebook a instituției cu privire la importanța curățării mașinii de zăpadă.
Polițiștii îi informează pe șoferi, în primul rând, de faptul că este extrem de periculos să pleci la drum cu mașina incomplet curățată.

Zăpada de pe parbriz înseamnă câmp vizual redus, iar zăpada de pe plafon poate aluneca brusc la frânare. Bucățile de gheață pot lovi alți participanți la trafic, iar o secundă de neatenție îți poate schimba întreaga zi.
Pentru siguranța ta și a celor din jur, curăță mașina înainte de plecare!”

În postare este menționat și faptul că șoferii care circulă cu autoturismul incomplet curățat de zăpadă vor fi sancționați.
Potrivit Promotor, cei care sunt prinși în trafic cu zăpadă pe mașină sunt considerați că pun în pericol circulația și riscă până la 20 de puncte de amendă.

De asemenea, dacă numărul de înmatriculare nu poate fi citit, șoferul riscă să primească între 2 și 3 puncte de amendă, ceea ce înseamnă o sancțiune de 405 lei sau 607,5 lei.
În total, mașina necurățată de zăpadă poate să îl coste pe șofer până la 4.050 de lei.