Strada pietruită Aron Pumnul din cartierul Stupini ar putea fi modernizată. Are doar 1 kilometru, iar Primăria Brașov a lansat o licitație pe SEAP pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Asfaltarea drumului de 1 kilometru din Stupini

Firma 2 GMC Construct SRL, din Cluj, a depus o ofertă în valoare de 80.000 de lei, fără TVA, pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Astfel, firma va realiza doar studiul topografic, geotehnic, documentația tehnică și studiul de fezabilitate. Acestea costă 80.000 de lei.

Termenul de predare al studiului este de 3 luni de la transmiterea Ordinului de începere a prestării serviciilor. Ordinul va fi dat după predarea studiului.

Finanțarea este realizată din bugetul local.

Drumul de 1,01 km este pietruit. Modernizarea acestuia presupune asfaltarea părții carosabile, adică 2 benzi de câte 3,5 metri, 2 trotuare de 2 metri și 2 zone verzi de 1,5 metri.

De asemenea, proiectul prevede și asigurarea scurgerii apelor pluviale și a iluminatului public.

Însă până când locuitorii din acea zonă chiar vor avea asfalt în fața casei lor va mai dura. În plus, dacă doar studiul de fezabilitate costă 80.000 de lei, probabil că lucrările propriu-zise de asfaltare vor fi mult mai scumpe.