Primăria Brașov cere aprobarea Consiliului Local pentru a angaja avocați din afara instituției, într-un proces privind anularea unor hotărâri adoptate anterior.

Consilierul local Gheorghe Alexandru Cosmin a dat în judecată Consiliul Local Brașov, solicitând Tribunalului să anuleze patru hotărâri adoptate în luna noiembrie 2024. Este vorba despre deciziile prin care au fost desemnați reprezentanții municipiului Brașov în conducerea mai multor societăți și regii publice.

De ce contestă Alexandru Gheorghe hotărârile

Potrivit consilierului, hotărârile ar fi fost luate în mod netransparent și ilegal, fără respectarea normelor prevăzute de Codul administrativ, mai exact articolul 131 din OUG nr. 57/2019.

Acest articol impune ca desemnările făcute de consiliile locale în structurile de conducere ale societăților aflate în subordine să respecte reprezentarea proporțională a partidelor politice din consiliul local, așa cum au rezultat în urma alegerilor.

Ce acuză consilierul

Consilierul USR susține că în cazul celor patru hotărâri, coaliția PSD–PNL, care deține majoritatea în Consiliul Local, și-a impus exclusiv propriii membri. Astfel, au ignorat celelalte formațiuni politice, deși acestea au și ele reprezentanți aleși de cetățeni.

Deci, spune el, au fost încălcate principiile de pluralism politic și echitate, iar opoziția a fost exclusă complet din structurile decizionale. Mai mult, consilierul reclamă că aceste hotărâri:

  • nu au fost motivate legal, adică nu a fost explicat în mod clar de ce au fost aleși anumite persoane și pe ce criterii
  • au fost adoptate fără dezbateri reale, cu proceduri trecute doar „formal” prin comisiile de specialitate
  • nu s-a respectat transparența decizională, iar cetățenii nu au avut acces la o justificare clară a numirilor

Consilierul solicită anularea hotărârilor

În plângerea depusă la Tribunalul Brașov, consilierul solicită anularea următoarelor hotărâri:

  • HCL nr. 729/2024 – privind numirea în Adunarea Generală a Asociaților la RIAL SRL
  • HCL nr. 730/2024 – privind numirea la TETKRON SRL
  • HCL nr. 731/2024 – privind numirea la RATBV SA
  • HCL nr. 733/2024 – privind numirea în Consiliul de Administrație la RPLP Kronstadt RA

Alexandru Gheorghe consideră că actele sunt nule de drept și ar trebui anulate complet. Până acum, pe portalul juridic al Tribunalului Brașov nu sunt informații despre data în care va avea loc procesul.

Informații dosar anulare HCL

Sursa foto: portal.just.ro

Cum justifică Primăria angajarea avocaților externi

Primăria Municipiului Brașov intenționează să angajeze servicii juridice externe (consultanță, asistență și reprezentare în instanță) în acest caz. Aceștia menționează că este vorba despre un litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată, în care Primăria are nevoie de apărare juridică specializată.

Într-un referat de aprobare atașat proiectului de hotărâre ce urmează să fie votat vineri în plen, administrația locală argumentează că situația este una „temeinic justificată”. Ei spun că în acest caz serviciile nu pot fi asigurate de juriștii proprii din aparatul primăriei.

„În situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare autorităților și instituțiilor publice […] nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de această natură, în condițiile legii, numai cu aprobarea […] consiliilor locale”, se arată în document, care citează articolul 1 din Ordonanța de Urgență nr. 26/2012.

Mai departe, Primăria invocă și Codul Administrativ, care permite angajarea unui avocat extern în numele primarului „de către consilierul juridic din aparatul de specialitate ori de către un avocat angajat în condițiile legii”, conform art. 109 alin. (3) din O.U.G. 57/2019.

Ce urmează

Tribunalul Brașov va analiza dacă acțiunea este admisibilă din punct de vedere legal și dacă există temeiuri pentru anularea hotărârilor. Consilierul spune că a urmat pașii prevăzuți de lege, inclusiv trimiterea unei plângeri prealabile către Consiliul Local, la care nu a primit niciun răspuns.

Dacă instanța îi va da dreptate, hotărârile vor fi anulate, iar municipalitatea va fi obligată să refacă procedura de desemnare a reprezentanților. De data aceasta ar trebui să respecte toate normele legale, inclusiv reprezentarea proporțională a formațiunilor politice din Consiliul Local.