Rebecca Elena Ailincăi, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov, a organizat timp de aproape un an sesiuni gratuite de pregătire pentru Evaluarea Națională.
Peste 1.500 de elevi din întreaga țară au participat la lecțiile online. Ei au primit materiale de învățare și sprijin înaintea examenului.
De la experiența proprie la un proiect pentru mii de elevi
Rebecca spune că ideea a apărut după ce a susținut Evaluarea Națională și a trecut prin experiența unei contestații. În clasa a VIII-a, a obținut nota 10 la simularea județeană la matematică. Ea a încheiat gimnaziul ca șefă de promoție, cu media 10.
„Nu vreau ca alți copii să se simtă singuri sau nepregătiți în fața unui examen atât de important”, le-a spus apropiaților, scrie Edupedu.
Inițial, adolescenta a publicat pe TikTok videoclipuri cu metode de învățare și strategii pentru examen. Iar interesul elevilor a dus la crearea unei comunități online și a unor sesiuni gratuite de recapitulare.
„Am reușit să deschid o comunitate, o formă pe WhatsApp pentru elevii din România care aveau nevoie de un sprijin, un ajutor în plus. A luat amploare: 100, 200, apoi 800 de elevi. Iar atunci când am lansat și cursul de recapitulare gratuit în ultima lună, am ajuns până la 1.600 de participanți”, spune Rebecca, conform Euronews.
Sprijin pentru examen și acces gratuit la pregătire
Pe lângă lecțiile online și materialele de lucru, Rebecca i-a încurajat pe elevi să își gestioneze emoțiile și să nu își definească valoarea printr-o singură notă.
Mama adolescentei, Daniela Ailincăi, spune că proiectul arată că rețelele sociale pot fi folosite și în scop educativ.
La rândul său, Rebecca consideră că accesul la pregătire gratuită ar trebui extins.
„Este un test foarte important care ne va repartiza într-un liceu cu persoane care au cam aceleași aptitudini și aceleași cunoștințe ca noi. Ministerul Educației ar putea să implementeze programe și meditații gratuite pentru toți elevii din România”, consideră Rebecca, potrivit Euronews.
