Președintele Nicușor Dan ar putea veni cu o propunere de prim-ministru la sfârșitul săptămânii viitoare, potrivit unor surse Antena 3.
Președintele ar putea veni cu prima propunere de premier săptămâna viitoare
Potrivit surselor Antena 3, președintele României ar putea veni cu prima propunere de premier spre finalul săptămânii viitoare, după Summitul Formatului B9 și al Țărilor Nordice.
Propunerea va fi adresată partidelor din fosta coaliție de guvernare, respectiv PNL, USR, PSD și UDMR.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat în urma primelor runde de negocieri informale că printre variantele de guvernare propuse de șeful statului se află și un guvern de tranziție format din partidele fostei coaliții.
Rolul acestuia ar fi să ducă la finalizare cele mai importante obiective din acest an. Cel mai important dintre acestea ar fi stabilirea bugetului pe 2027 și menținerea economiei pe o traiectorie stabilă.
Acest guvern ar urma să activeze pentru o perioadă limitată de timp.
Vă reamintesc că ieri, președintele țării a declarat că România va avea un nou guvern pro-occidental într-un „termen rezonabil”. Conform Antena 3, negocierile cu partidele din fosta coaliție continuă în spatele cortinei.
