Un incendiu s-a produs, duminică seară, la locomotiva unui tren care transporta motorină și se afla în gara Sinaia.
Potrivit autorităților, nu au fost înregistrate victime, iar vagoanele nu au fost puse în pericol, scrie Agerpres.
Locomotiva scotea fum, fără flacără
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, incendiul se manifesta cu degajare de fum, însă fără flacără.
„Locomotiva a fost îndepărtată de lângă vagoane. Nu sunt înregistrate victime. Trenul transporta motorină. Nu există pericol pentru vagoane”, a transmis ISU, potrivit Agerpres.
Mai multe echipaje de intervenție, mobilizate la fața locului
Pentru gestionarea situației, autoritățile au trimis în gara Sinaia două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
De asemenea, la intervenție participa și o autospecială de stingere cu pulbere.
Pompierii acționau pentru lichidarea incendiului și eliminarea oricărui risc asociat trenului care transporta motorină.
