Poliția Locală va avea mai mult atribuții. Un proiect al Ministrului Afacerilor Interne prevede că polițiștii locali pot interveni mai mult pentru a fluidiza circulația auto. Și pentru a-i opri pe șoferii care nu respectă Codul Rutier.

Conform proiectului aflat în dezbatere publică, polițiștii locali pot opri mașinile în trafic. Dar pot să dea și amenzi.

Ce vor putea face polițiștii locali în trafic

Conform proiectului MAI, vor putea opri autovehiculele

Pot cere actele mașinii, ale șoferului. Dacă șoferul nu vrea să ofere documentele, polițiștii locali pot aplica o sancțiune de până la 8 puncte de amendă, adică 1.620 de lei.

Pentru cei care transportă marfă, vor putea cere și documentele de proveniență

Vor putea să îi sancționeze pe cei care opresc neregulamentar

Polițiștii locali îi vor putea sancționa și pe pietoni, bicicliști, trotinetiști, căruțași – pe toți cei aflați în trafic, dar care nu ar respecta codul rutier

Îi pot amenda și pe șoferii agresivi, fie că sunt agresori fizic sau verbal

Care sunt atribuțiile de acum ale Poliției Locale

Conform actualei legi, polițiștii locali au acum atribuții limitate în trafic

  • -Asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă
  • -Verifică integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră şi sesizează nereguli constatate
  • -Participă la acţiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor naturale, cum sunt: ninsoare abundentă
  • -Participă, împreună cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române, la asigurarea măsurilor de circulaţie ocazionate de adunări publice, mitinguri, marşuri, demonstraţii
  • -Sprijină unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române în asigurarea măsurilor de circulaţie în cazul transporturilor speciale şi al celor agabaritice pe raza teritorială de competenţă;
  • -Acordă sprijin unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului
  • -Asigură, în cazul accidentelor soldate cu victime, paza locului acestor accidente şi ia primele măsuri ce se impun pentru conservarea urmelor, identificarea martorilor şi a făptuitorilor şi, dacă se impune, transportul victimelor la cea mai apropiată unitate sanitară;
  • -Constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis
  • -Constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule;
  • -Constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală;
  • -Constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement

Noul proiect este în dezbatare publică. Urmează aprobarea lui de către Guvern și adoptarea de către Parlament.