Dracula Film Festival aduce în avanpremieră la Brașov câteva filme mult așteptate, cu actori și regizori de renume din industrie.

Ediția a XIII-a a festivalului de film se va desfășura între 29 octombrie – 2 noiembrie, iar proiecțiile vor fi găzduite de Cinema Modern Brașov.

BUGONIA, cu Emma Stone și Alicia Silverstone

Filmul care va deschide festivalul anul acesta este Bugonia (SUA, 2025), regizat de grecul Yorgos Lanthimos. Rolul principal este interpretat de actrița Emma Stone, care a jucat și în filmul Poor Things, regizat de Lanthimos.

Pentru acest rol, la ediția numărul 96 ale Premiilor Oscar, Emma a câștigat titlul „Cea mai bună actriță într-un rol principal”.

În România, premiera filmului are loc pe 31 octombrie.

Conform organizatorilor, filmul urmărește o răpire a CEO-ului unei mari corporații, despre care făptașii obsedați de teoriile conspirației cred că este o extraterestră. Genul filmului: Comedie, SF.

A PRIVATE LIFE (Vie privée), cu Jodie Foster

În 2 noiembrie, filmul A Private Life (Franța, 2025) va fi proiectat în avanpremieră națională. Este regizat de Rebecca Zlotowski și genurile filmului sunt Crimă și Mister.

Premiera în România va fi în 9 ianuarie 2026. Deci, publicul brașovean va avea ocazia să-l vadă cu destul de mult timp înainte, în cadrul evenimentului unic.

Filmul prezintă viața destrămată a unei psihiatre americane din Paris, după ce o pacientă de-a sa moare în mod misterios. Personajul său începe o anchetă care se transformă în obsesie, constituind un thriller psihologic ce merită văzut.

Filme noi, dar și clasice, din peste 10 țări

În cadrul festivalului vor fi proiectate filme din mai multe țări, inclusiv România:

  • SUA, Franța, Japonia, Coreea de Sud
  • Regatul Unit, România, Spania, Brazilia
  • Turcia, Italia, Kazahstan, Grecia

Printre filmele din anul 2025 care vor fi prezentate la festival se numără:

  • Instinct primal / Primate (SUA, 2025), Regia: Johannes Roberts
  • Good Boy: Loial până la capăt (SUA 2025), Regia: Ben Leonberg
  • Chainsaw Man – Reze Arc (Japonia, 2025), Regia: Tatsuya Yoshihara
  • SISU: Drumul răzbunării / SISU: Road to Revenge (SUA 2025), Regia: Jalmari Helander
  • The Krampus Rises (Italia/Spania/SUA, 2025), Regia: Andrea Dalfino
  • Lily’s Ritual (Spania, 2025), Regia: Manu Herrera
  • DRACULA (România, 2025), Regia: Radu Jude
  • Parallel Consequences (Brazilia, 2025), Regia: Gabriel França & CD Vallada
  • A WWII FAIRY TALE (UK, 2025), Regia: Stewart Buck & Stephane Piter

The Hills Have Eyes, un clasic al genului horror/thriller

Filmul american din 1977, regizat de Wes Craven și cu Michael Berryman în distribuție, va fi proiectat pe 1 noiembrie în cadrul Dracula Film Festival.

Filmul este considerat o producție horror influentă a anilor 70 și urmărește o excursie în deșert a unei familii americane, care se transformă într-un coșmar după ce întâlnesc un clan izolat de canibali.

Festivaul are și secțiuni de competiție, pentru scurtmetraje și lungmetraje. Separat, are loc o competiție de scurtmetraje românești.

Festivalul mai organizează și un eveniment de interpretare dramatică a romanului Dracula (Bram Stoker), la care intrarea este gratuită. Chiar stră-strănepotul său, Dacre Stoker, revine în România pentru a-l găzdui, conform organizatorilor.