Salvamontiștii din Bran au intervenit în zona Muchia Scorții după ce un autoturism s-a răsturnat într-o zonă greu accesibilă. Din păcate, bărbatul aflat la volan a decedat.

Accident tragic în Bran

Salvamontiștii din Bran au fost solicitați să intervină în noaptea de sâmbătă spre duminică la un eveniment rutier produs în zona Muchia Scorții. Aici, un autoturism s-a răsturnat.

Din păcate, leziunile suferite de șofer, un bărbat de 65 de ani, erau incompatibile cu viața.

Echipa Salvamont Bran a intervenit pentru extragerea victimei din zona greu accesibilă, aceasta fiind ulterior predată echipajului IML.

Intervenția s-a desfășurat împreună cu celelalte echipaje prezente la fața locului.