Weekendul acesta la Râșnov a avut loc un adevărat spectacol de viteză și adrenalină. Duminică s-a încheiat penultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Un francez a câștigat.

ULTIMELE ETAPE DIN CAMPIONATUL NAȚIONAL DE VITEZĂ ÎN COASTĂ AU LOC LA BRAȘOV

Ieri s-a încheiat penultima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Etapa a avut loc la Râșnov, unde zeci de piloți au turat motoarele la maximum pe șoseaua care leagă Râșnovul de Poiana Brașov.
Conform organizatorilor, nu au lipsit emoțiile. În prima urcare, la ieșirea din ultimul ac de păr, un participant a lovit o baliză cu roata stânga-față. Din fericire, etapa s-a terminat bine și nu au fost accidente grave.
Ultima etapă a Campionatului va avea loc pe Drumul Poienii, în weekendul 4-5 octombrie 2025.

ȘI CÂȘTIGĂTORUL ESTE…

Francezul Jerome France a câștigat chiar de ziua lui etapa de la Râșnov. France a obținut cea de-a cincea sa victorie din acest sezon. Francezul a obținut aceste victorii conducând un bolid marca Nova Proto NP01-2 cu motor V8.
Astfel, el își asigură titlul de campion național, indiferent de rezultatul ultimei etape. Locul doi e adjudecat de Emil Ghinea, iar Răduță Julian a ieșit pe locul trei.
În clasamentul general, France este pe primul loc cu 131,50 puncte, urmat de Elias Julian Răduță cu 94 de puncte și Emil Ghinea cu 72,50 puncte.