Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece, cu precipitații și temperaturi neobișnuit de scăzute.
În Transilvania, minimele pot coborî până la -6 grade Celsius.
Noaptea de Înviere: frig și precipitații în Transilvania
Potrivit meteorologilor, vremea din noaptea de Înviere va fi instabilă, dar fără fenomene extreme. În Transilvania, mai ales în estul regiunii, sunt așteptate precipitații mixte. Printre acestea: ploaie, lapoviță și chiar ninsoare în zonele mai înalte, scrie Digi24.ro.
Meteorologul Oana Catrina a explicat că temperaturile vor coborî semnificativ, atingând valori de până la -5 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, unde senzația de frig va fi accentuată.
În restul țării, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie slabă, iar pe litoral temperaturile vor fi mai ridicate, ajungând până la 6–7 grade. Vântul nu va crea probleme majore. Însă frigul va fi resimțit în special în zonele intracarpatice.
Prima zi de Paște: răcoros, dar în ușoară încălzire
În prima zi de Paște, vremea se mai îndreaptă ușor, însă rămâne sub normalul perioadei. În Transilvania, maximele vor fi moderate. Iar cerul va rămâne variabil, cu posibile precipitații slabe.
La nivel național, temperaturile vor varia între 12–13 grade în nord și pe litoral și până la 17–18 grade în sud-vest. În zonele montane din Carpații Orientali și estul Carpații Meridionali sunt posibile ninsori. În restul regiunilor vor predomina ploile.
Meteorologii subliniază că, deși vremea se mai încălzește ușor, valorile termice rămân mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă.
A doua zi de Paște: vreme mai stabilă și temperaturi mai plăcute
Veștile sunt mai bune pentru a doua zi de Paște, când vremea devine în general frumoasă inclusiv în Transilvania. Temperaturile vor crește ușor, cu maxime cuprinse între 14 și 18 grade, conform Digi24.ro.
Precipitațiile vor fi izolate și de scurtă durată, mai ales în estul țării, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zonele montane.
Per ansamblu, după o noapte de Înviere rece și capricioasă, vremea de Paște se îmbunătățește treptat, oferind condiții mai bune pentru activitățile în aer liber.
