Lucrările la Centura ocolitoare a orașelor Bușteni și Azuga, de pe Valea Prahovei, au avansat vizibil în luna iulie, potrivit canalului de YouTube SkyScraper RO, scrie Economedia. Potrivit aceleiași surse, centura orașului Comarnic urmează să fie deschisă în câteva săptămâni.
Lucrările avansează bine pe Centura Bușteni–Azuga
Filmările de pe canalul de YouTube SkyScraper RO, realizate în 24 iulie, surprind un progres vizibil față de lunile trecute. În prezent, constructorul lucrează simultan la poduri, terasamente și devieri de utilități pe traseul viitoarei șosele.
Totuși, avansul nu înseamnă că nu există și dificultăți. Administratorul canalului SkyScraper RO a confirmat, răspunzând unui comentariu, că încă nu au fost emise toate autorizațiile necesare, ceea ce explică lipsa activității în anumite sectoare ale traseului.
Centura Bușteni–Azuga va avea o lungime de 9,447 kilometri și este proiectată pentru a prelua o parte din traficul care tranzitează stațiunile de pe Valea Prahovei.
Valoarea contractului pentru construirea șoselei este de 843,9 milioane de lei (cu TVA).
Contractul de execuție este realizat de asocierea CONI, lider de asociere, împreună cu GOTT STRASSE, Perfect Consult Europe, Drum Pod Invest, NVO Transinzhiniryng LLC și Automagistral Pivden.
Termenul de finalizare a drumului este decembrie 2027.
Centura Comarnic, deschisă în câteva săptămâni
Între timp, potrivit Economedia, lucrările la Centura Comarnic sunt pe ultima sută de metri.
În acest moment, muncitorii se ocupă de așternerea asfaltului pe traseu, potrivit unui anunț recent făcut de președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu. Acesta susține că proiectul avansează conform graficului și că termenul de finalizare, estimat pentru luna august, va fi respectat.
El a declarat, de asemenea, că în doar câteva săptămâni șoseaua, mult așteptată de localnici și turiști, va fi deschisă.
Proiectul, demarat în 2023, a fost întârziat de mai multe ori. Constructorul estima în primăvară finalizarea în iunie sau, cel târziu, în iulie, în funcție de condițiile meteo. În paralel, termenul din portalul CESTRIN a fost modificat de mai multe ori în acest an, inclusiv până în decembrie 2027, înainte de a reveni la anul 2026.
Centura Comarnic are o lungime de aproape 6 kilometri, câte o bandă pe sens, și include patru poduri, inclusiv peste râul Prahova și Magistrala CFR București–Brașov.
Lucrările sunt executate de asocierea de constructori români Frasinul – Arthenis.
Valoarea proiectului este de 354,46 milioane de lei.
