Lucrările la Autostrada Sibiu–Făgăraș (A13) sunt în plină desfășurare pe toate cele patru loturi ale proiectului.

Pe șantier sunt mobilizați peste 1.600 de muncitori și aproximativ 800 de utilaje. Iar cel mai avansat tronson a ajuns la un stadiu de execuție de 41%, potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol.

Autostrada va avea o lungime totală de aproximativ 68 de kilometri și trebuie finalizată în 2028, scrie G4Media.ro.

Tronsonul Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus conduce la capitolul progres

Cel mai avansat este Tronsonul 3, între Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus, unde lucrările au ajuns la 41%. Pe sectorul de 17,6 kilometri lucrează 510 muncitori și 166 de utilaje.

Aproape de acest stadiu se află și Tronsonul 2, dintre Avrig și Arpașu de Jos. Aici, progresul fizic este de 38,94%, lucrările fiind concentrate pe executarea terasamentelor și a structurilor.

Pe Tronsonul 1, între Boița și Avrig, lucrările au ajuns la 15,3%. Deși procentul este mai redus, aici este mobilizat cel mai mare număr de muncitori și utilaje dintre toate cele patru loturi.

Drum de legătură spre Făgăraș și investiție de 6,4 miliarde de lei

Pe ultimul sector al autostrăzii, între Sâmbăta de Sus și Făgăraș, lucrările au ajuns la un stadiu de 25,8%.

Acest tronson include și un drum de legătură de 5,6 kilometri cu DN1 și municipiul Făgăraș. În prezent, echipele din șantier execută piloții forați pentru pasajele peste autostradă, montează grinzi prefabricate și lucrează la plăcile de suprabetonare ale podurilor.

„În contractul pentru acest tronson este prevăzută inclusiv construcția unui drum de legătură cu DN1, în lungime de 5,6 km. Lucrează în șantier 297 de persoane și 241 de utilaje, care execută piloții forați pentru pasajele peste autostradă și aștern straturile de balast stabilizat. Pe toți cei 16,26 km se lucrează inclusiv la finalizarea elevațiilor și a culeelor, montarea grinzilor prefabricate și turnarea plăcilor de suprabetonare”, a transmis Cristian Pistol, conform G4Media.ro.

Autostrada Sibiu–Făgăraș este unul dintre cele mai mari proiecte rutiere aflate în execuție în România. Valoarea contractului este de 6,4 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021–2027. Lucrările sunt executate de compania turcă Makyol.