Patru urși crescuți la Sanctuarul AMP Libearty din Zărnești vor fi transferați într-un parc natural din Franța, în urma unei colaborări internaționale dintre cele două instituții.
Reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni (AMP) descriu mutarea drept un eveniment fără precedent pentru sanctuar și o premieră la nivel național.
Alexandra, Anita, Chance și Thomas, patru urși în vârstă de aproximativ doi ani și jumătate, au părăsit România pentru a ajunge la Parc Animalier de Sainte-Croix din Franța. Potrivit Asociației Milioane de Prieteni, animalele au fost mai întâi tranchilizate. Apoi au fost îmbarcate într-un autovehicul, într-o călătorie care va dura mai bine de o zi.
Transfer pregătit în cele mai mici detalii
Reprezentanții AMP spun că relocarea este rezultatul unei colaborări internaționale desfășurate cu atenție. Pregătirea intensă asigură că transportul se va desfășura în condiții de maximă siguranță.
„Sanctuarul AMP Libearty va trăi un moment cu adevărat istoric: patru urși, proveniți din sălbăticie, aflați, acum, în grija noastră vor pleca împreună din România către un parc din Franța. (…) Este un transfer fără precedent pentru AMP Libearty și un eveniment unic pentru România. Plecarea celor patru urși reprezintă rezultatul unei colaborări internaționale complexe, pregătită în cele mai mici detalii, astfel încât transportul să se desfășoare în condiții de maximă siguranță. Parcul (Parc Animalier de Sainte-Croix – n.r.) are o viziune apropiată de cea a Sanctuarului AMP Libearty: protejarea animalelor și educarea oamenilor în spiritul respectului față de natură și față de toate formele de viață”, au transmis reprezentanții AMP, conform antena3.ro
Asociația a precizat și că Alexandra, Anita, Chance și Thomas sunt pui de urs orfani. Au fost preluați din zona Slănic Moldova după ce mama lor a fost ucisă.
Potrivit organizației, despărțirea de cei patru urși este una emoționantă pentru echipa sanctuarului. Însă aceștia vor ajunge într-un parc care împărtășește aceleași principii privind protejarea animalelor și educarea publicului în spiritul respectului față de natură.
Reprezentanții AMP au mai transmis că mutarea a fost pregătită împreună cu echipa franceză. Starea urșilor va fi monitorizată și comunicată și după sosirea acestora în Franța.
Destinația: un parc dedicat faunei europene
Noua casă a urșilor, Parc Animalier de Sainte-Croix, se întinde pe o suprafață de 120 de hectare. Acesta adăpostește aproximativ 1.500 de animale din 100 de specii ale faunei europene, potrivit informațiilor publicate de parc.
Locația funcționează după un concept care depășește modelul unei grădini zoologice clasice sau al unui sanctuar. Aceasta oferă și experiența „sleep in the park”, prin care vizitatorii pot înnopta în cabane amplasate în interiorul parcului și pot observa animalele de aproape.
Despre despărțirea de cei patru urși a vorbit și Cristina Lapis.
„Suntem și triști dar suntem și fericiți pentru că pleacă într-o țară prietenă, în Franța, într-un parc tematic care are aceeași viziune (…) adică protejarea animalelor și de educație a oamenilor”, a spus Cristina Lapis.
