Au trecut 20 de ani de când brașoveanul Marius Duță a doborât recordul mondial la saltul cu parapanta dintr-un balon cu aer cald, de la aproape 11.000 de metri. Acum, se gândește să își depășească propria performanță.
Va face examinările medicale pentru a vedea dacă organismul îi permite să încerce stabilirea unui nou record mondial.
Până atunci, își trăiește fiecare zi la înălțime, la propriu. Este ocupat, fie cu elevii pe care îi pregătește pentru a deveni parașutiști sau parapantiști, fie cu clienții care vor să aibă parte de o experiență plină de adrenalină.
Ne-a povestit și cum decurg cursurile de parapantism și parașutism și în cât timp un cursant poate zbura singur sau în tandem.
Am aflat și cât de scumpe sunt aceste pasiuni și de câți bani are un cursant nevoie pentru a-și lua echipamentul necesar.
Cât despre recordul mondial, saltul cu parapanta din balonul cu aer cald de la aproape 11.000 de metri a avut și probleme tehnice. La -64 de grade, pe lângă presiunea că trebuia să doboare recordul, i s-a activat și instinctul de supraviețuire din cauza unei aparențe.
Ne-a povestit despre problemele întâmpinate în timpul recordului său mondial, despre cursurile de zbor pe care le face și ne-a împărtășit planurile sale de viitor. Vedeți despre ce este vorba în interviul brașovenii.ro.
