Pentru șoferii teribiliști a început o perioadă preferată. Iarna, după ce ninge și se formează gheața, șoferii ies la drifturi. Aceste manevre sunt sancționate de polițiști și lasă șoferii fără permis.

Avertismentul polițiștilor privind manevrele periculoase

Polițiștii au avertizat că aceste manevre sunt foarte periculoase și nu demonstrează îndemânare la volan, ci un comportament care pune vieți în pericol.

„Drifturile, accelerările și manevrele bruște efectuate intenționat, în mod periculos, nu demonstrează îndemânare la volan, ci, mai degrabă, denotă un comportament ce pune în pericol vieți, motiv pentru care se impune a fi sancționat.

În imaginile prezentate sunt surprinse doar câteva dintre abaterile constatate de polițiștii brașoveni, în care conducătorii auto au ales teribilismul în locul responsabilității.

Pentru toate aceste fapte, au fost aplicate sancțiuni contravenționale și s-a dispus măsura reținerii permisului de conducere cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile”, a scris Poliția Română pe Facebook.

Drifturile, încadrate la agresivitatea în trafic

Polițiștii au menționat că manevrele care pun siguranța rutieră în pericol, printre care și drifturile, se încadrează în categoria agresivității în trafic.

„Reamintim că, potrivit Codului Rutier, agresivitatea în trafic include efectuarea de manevre care pun în pericol siguranța rutieră, inclusiv derapajele controlate, realizate intenționat.

Legea se aplică indiferent dacă aceste manevre au loc pe drumurile publice sau în parcări deschise circulației, iar astfel de abateri pot fi raportate accesând linkul:

https://hub.mai.gov.ro/, în secțiunea „Abateri rutiere”.

Un moment de teribilism poate avea consecințe grave, de aceea, te rugăm să respecți regulile de circulație și să conduci responsabil”, a încheiat Poliția Română.

În doar 4 zile, 8 amenzi pentru drifturi date în Poiana Brașov

În perioada 1-4 ianuarie, polițiștii brașoveni au dat 8 amenzi pentru șoferii care au făcut drifturi în Poiana Brașov.

Aceștia au rămas fără permis pentru 30 de zile.

Sfaturile lui Titi Aur pentru șoferi

În acest context, Titi Aur, expert în conducere defensivă, a oferit câteva sfaturi pentru a ajuta șoferii să iasă dintr-o situație dificilă în trafic.

„În ziua de astăzi toate mașinile au sistem ABS și atunci trebuie să apăs pe pedala de frână ferm. Vorbim de frânare de urgență. Pot să evit un obstacol apăsând maxim pe pedala de frână, pentru că sistemul ABS știe să-mi țină roțile la limita blocării, la frânarea cea mai eficientă. Dacă sunt pe urme, pe urmele de pe asfalt și pe lângă urme am zăpadă, atunci merg pe urme, adică pe asfalt. Dacă sunt pe urme și pe urme am gheață, atunci ies de pe urme, ridicând puțin piciorul de pe pedală și intru prin zăpada afânată sau pe zăpada bătută.

Când acele urme sunt cu polei și pe lângă am zăpadă bătută sau gheață de aia zdrențuroasă sau zăpadă afânată, atunci trebuie să mă duc cu roțile pe zona de aderență mai bună, adică pe zăpada bătută”, a spus Titi Aur pentru știrileprotv.

Distanța de frânare, în condițiile de iarnă, poate fi de zeci de ori mai mare ca pe asfaltul uscat.

Specialiștii le recomandă șoferilor să folosească frâna de motor și să păstreze distanța. Orice manevră bruscă pentru a reduce aderența roților crește riscul de derapaj.