Brașovul nu dă niciun semn că ar încetini dezvoltarea imobiliară. Din contră, pare că o accelerează. Pe lângă subiectul controversat legat de catedrala și blocurile zgârie-nori din Centrul Civic, pe Traian Grozăvescu nr. 7, aproape de centrul Brașovului, au fost demolate 3 case pentru a se construi un bloc de 6 etaje.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by brașovenii.ro (@brasovenii_ro)

66 de apartamente, dar strada cu 2 benzi pe sens

Totul a început în 2018, când SC TIPOTEX SA a solicitat avizul pentru demolarea construcțiilor existente. Voia să facă loc pentru 2 blocuri de 6 etaje. În orice caz, un bloc a fost construit.

Acum, mai era nevoie de demolarea a 3 case pentru viitorul bloc de locuințe, spații de birouri și comerciale. Ar avea 2 subsoluri, parter, 6 etaje și un etaj tehnic. Practic, 7 etaje, deși Planul Urbanistic Zonal (PUZ) prevede maxim 6 etaje.

PUZ-ul din 2006 permite construcția blocurilor de 4 sau 6 etaje. Oare etajul tehnic nu se consideră tot etaj? Iar înălțimea maximă este depășită?

Astfel, vor fi 66 de apartamente, 26 dintre ele cu 2 camere. Celelalte vor fi de una, trei sau patru camere. Vor fi și 8 spații comerciale și 5 spații pentru birouri.

Poate părea puțin, dar oamenii din cele 66 de apartamente, firmele și angajații ar aglomera zona și mai tare decât este acum la orele de vârf.

Oamenii nu au fost de acord cu blocul

În 2019, firma Cosmopolit a primit un aviz de demolare, apoi în 2023 a obținut un certificat de urbanism la care avea dreptul în urma avizului de demolare.

Însă oamenii din zonă nu erau de acord cu alt bloc de 6 etaje într-un spațiu mic, cu 2 benzi pe sens, cu puține locuri de parcare.

Aviz nefavorabil în septembrie 2024, liber la demolat în 2025

Proiectul a fost tărăgănat câțiva ani, spre bucuria oamenilor. Într-o hotărâre a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanismului (CTATU), din septembrie 2024, Cosmopolit nu a primit aviz pentru construirea blocului.

Printre neregulile constatate atunci erau retragerile la cornișe și spațiul verde insuficient.

Însă proiectul a primit aviz de demolare a construcției alipite, dar doar dacă prezenta acordurile notariale ale tuturor proprietarilor.

„Nu se avizează în forma prezentată. Se vor respecta prevederile PUG/PUZ referitoare la retragerile la cornișă.

Se va prezenta bilanțul teritorial defalcat pe cele două proiecte dezvoltate în zona amplasamentului.

Spațiul verde va fi raportat la numărul locuitorilor și suprafața terenului ce face obiectul analizei.

De acord cu demolarea construcției alipite, cu prezentarea acordurilor notariale ale tuturor proprietarilor construcției învecinate”, este menționat în hotărârea CTATU din 2024.

De atunci, proprietarii s-au văzut forțați de situație și simțeau cum pierd teren pe zi ce trece. Nu au mai avut încotro și au fost nevoiți să își dea acordul pentru construcția blocului.

Astfel, constructorul a primit autorizație de desființare în primăvara anului 2025. Demolarea a avut loc în perioada 5-13 februarie 2026, conform BZB. Acum, vrea să obțină autorizația de construire.

La finalul lunii ianuarie, dezvoltatorul imobiliar a depus o cerere pentru obținerea autorizației de mediu la Direcția Județeană de Mediu Brașov. Am întrebat instituția dacă a oferit autorizația, dar până la acest moment nu am primit niciun răspuns.

Zona cândva liniștită, acum dezvoltată și aglomerată

O femeie care locuiește în zonă spune că blocul nou nu va face altceva decât să aglomereze și mai tare locul. Stă în zonă de 20 de ani și diferența este notabilă. Străzile liniștite de odinioară au devenit, treptat, tot mai gălăgioase și aglomerate. Cel mai tare se resimte la orele de vârf când traficul este infernal.

Ea spune că ar fi preferat să rămână în picioare casele vechi, nu să se construiască noul bloc.

Oricum, cine ține cont de părerile oamenilor? Indiferent de argumentele lor, obiectivele de dezvoltare imobiliară sunt mai presus.

În orice caz, pare că acea zonă ar putea deveni un cartier rezidențial. În preajmă mai rămân câteva case mai vechi și arhitecturale care fac ca blocurile moderne să fie ca nuca în perete. Adică nu se potrivesc și arhitectura. Dar cine știe pentru cât timp vor mai rămâne și ele în picioare.