Meteorologii ANM au prelungit avertizările de ger. Până miercuri nu scăpăm de frig, iar temperaturile pot coborî până la -20 de grade.

Două coduri galbene de ger pentru toată țara

Astfel, primul cod galben de ger care vizează și Brașovul este valabil de luni, de la 10.00, până seara, la 20.00. În cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Dobrogei, în sudul, centrul și estul Munteniei și sudul Olteniei, temperaturile vor fi între -8 și -4 grade. În nordul Moldovei, în depresiunile și văile din Transilvania, temperaturile vor fi în jur de -10 grade.

Sursa foto: meteoromania.ro

De luni seara, de la 20.00, până marți dimineața, la 10.00, toată țara este vizată de ger. Temperaturile minime vor fi între -20 și -8 grade.

Sursa foto: meteoromania.ro

Pe parcursul zilei de marți, Brașovul scapă de codul galben de ger. Doar județele Botoșani, Iași, Harghita, Mureș, Cluj, Alba și Hunedoara sunt vizate.

Cu toate acestea, aplicațiile de meteorologie arată că, marți, în Brașov vor fi 0 grade.

Apoi, de marți seara, de la 20.00, până miercuri dimineața, la 10.00, toată țara va fi din nou sub cod galben de ger. Temperaturile minime vor fi între -20 și -8 grade.

Sfaturi pentru încălzire

Autoritățile avertizează oamenii să evite expunerea prelungită la frig, să se îmbrace gros și în straturi.

De asemenea, aveți grijă la trucurile de încălzire care au inundat rețelele de socializare. Unul dintre ele recomandă în mod fals înfășurarea degetelor de la picioare cu folie de aluminiu și mai multe perechi de șosete.

Specialiștii avertizează, însă că acest truc crește riscul de infecții fungice, iritații și roseață. În plus, în timpul mersului, folia de aluminiu se mișcă, se  descompune și poate provoca mici tăieturi, conform Libertatea.

Pentru a încălzi casa și pentru a economisi în același timp, oamenii sunt sfătuiți să lase soarele să intre, acolo unde este posibil. Dar, seara, draperiile pot acționa ca un strat în plus de izolare.

La o casă , În jur de 25% din căldură se pierde în acoperiș, dar și pe la ferestre, uși și prin micile fisuri. Astuparea lor și izolarea zonelor vulnerabile poate ajuta la economisirea energiei și confort termic sporit.