Situația urșilor din Brașov este tot mai serioasă. Dacă până nu de mult aceștia erau reperați doar în cartierele din apropierea pădurilor, acum aceștia ajung tot mai des în zone mărginașe precum Triaj sau Lizieră. Cetățenii de aici au transmis că în ultimele zece zile au primit trei RO-Alert-uri care semnalează prezența sălbăticiunilor în zonă.

Urșii au ajuns până în Lizieră

Cetățenii din Liziera Brașovului (cartier al comunei Hărman, conectat cu municipiul prin strada Fundătura Hărmanului) au fost alertați de trei ori în zece zile cu privire la prezența urșilor în zonă.

Oamenii spun că prezența tot mai întâlnită a sălbăticiunilor creează o stare de nesiguranță pentru rezidenți, mai ales pentru copii, părinți și persoane în vârstă care utilizează zilnic spațiile de relaxare dintre case.

Problema nu este neapărat nouă. Potrivit unui mesaj transmis de un locuitor al zonei către redacția noastră, anul trecut, în luna decembrie, a mai fost o situație cu prezența unui urs în zonă. Cetățeanul a sunat atunci la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brașov. Persoana de la telefon i-a transmis că sub podul Centurii Ocolitoare a Municipiului Brașov este cunoscut faptul că se află un culcuș de urs.

De asemenea, un pui de urs a vizitat atât Liziera, cât și cartierul brașovean Triaj, anul acesta, în noaptea de Înviere.

Totuși, situația s-a înrăutățit începând cu luna iulie.

Sursă foto: cititor

Ce solicită cetățenii

Astfel, locuitorii din Lizieră au transmis către viceprimarii Municipiului Brașov, ai comunei Hărman, Primăriei Municipiului Brașov, Primăriei Comunei Hărman, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Gărzii Forestiere Brașov și Agenției pentru Protecția Mediului Brașov următoarele solicitări:

  1. Efectuarea de urgență a unei evaluări a situației din zona Liziera Brașov și din împrejurimi.
  2. Intensificarea monitorizării și patrulării în zonele în care au fost semnalate aparițiile urșilor.
  3. Identificarea cauzelor care atrag animalele în apropierea locuințelor și eliminarea acestora.
  4. Instalarea, dacă este necesar, a unor sisteme suplimentare de monitorizare și avertizare.
  5. Analizarea oportunității implementării unor măsuri de protecție permanente, inclusiv garduri de protecție în zonele vulnerabile și sisteme securizate de colectare a deșeurilor.
  6. Informarea comunității cu privire la măsurile dispuse și la planul de gestionare a riscului pentru această zonă.

„Considerăm că situația necesită o intervenție coordonată a tuturor instituțiilor competente pentru a preveni producerea unor incidente care ar putea pune în pericol viața și integritatea cetățenilor”, au transmis oamenii din zonă în solicitare.

Nu este pentru prima dată când urșii ajung atât de departe de păduri. În iulie, Primăria Sânpetru a montat o cușcă de capturare într-o zonă în care au fost des observați urși.

Primarul Marian Arhire a anunțat că în apropiere sunt monitorizați doi urși: unul în zona Lempeș – Bod și altul în zona Lempeș – Livada.