UPDATE 

Șoferul care a lovit trei pietoni în centrul istoric al Brașovului ar fi suferit o criză de epilepsie în timp ce se afla la volan, potrivit unor surse Digi24.

În urma accidentului, două dintre victime au murit, iar cea de-a treia a fost grav rănită și e internată la ATI la Spitalul Județean Brașov.

Știrea inițială

Unul dintre pietonii loviți în accidentul grav produs marți seara, în centrul Brașovului, se află internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), în urma unui politraumatism.

Șoferul autoturismului implicat în accident a ajuns și el la spital, însă a refuzat internarea după consultul medical.

Un pacient, internat la ATI după accident

Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Județean, pacientul se află internat în secția ATI în urma unui politraumatism.

Acesta este intubat, ventilat și monitorizat și beneficiază de tratamente specializate.

Pacientul este unul dintre cei trei pietoni loviți de autoturismul care a trecut peste sensul giratoriu și a ajuns pe trotuar. În urma accidentului, doi pietoni au murit.

Șoferul a refuzat internarea

Și șoferul autoturismului a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe. După consult, medicii au recomandat internarea. Însă acesta a refuzat și a plecat din spital cu recomandări de specialitate.

Accidentul s-a produs marți seara, în centrul Brașovului. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată cum autoturismul a trecut peste sensul giratoriu. Iar șoferul ar fi pierdut controlul volanului și a ajuns pe trotuar, unde a lovit trei pietoni.

Doi dintre pietoni au murit. Este vorba despre un turist german de 34 de ani și un român de 26 de ani. Cel de-al treilea pieton, un cetățean german în vârstă de 31 de ani, a fost transportat la spital.

Șoferul, un bărbat de 50 de ani din Brașov, nu consumase alcool sau droguri, potrivit polițiștilor.

„A fost monitorizat, comportamentul acestuia și deplasarea conducătorului auto și nu par a fi indicii că ar fi avut un mod de deplasare atipic. Doar în această zonă și-a pierdut comportamentul”, a spus Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Anchetatorii iau în calcul toate împrejurările în care s-a produs accidentul, inclusiv o posibilă problemă medicală a șoferului.