Din cauza condițiilor meteo critice, Transfăgărășanul a fost închis azi dimineață. Conform reprezentanților DRDP Brașov, măsura este valabilă cel puțin până luni. De asemenea, azi-noapte un tânăr a rămas blocat în mașină, lângă carosabil.

TÂNĂR BLOCAT NOAPTEA PE TRANSFĂGĂRĂȘAN

Azi dimineață, echipajele care au venit să deszăpezească șoseaua alpină au avut surpriza de a găsi pe marginea drumului o mașină blocată.
În autoturism se afla un tânăr, care, conform purtătorului de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, a urcat în timpul nopții.

„Era un tânăr care urcase pe la 5 dimineața și a rămas blocat acolo. Nici semnal nu avea, că l-au găsit colegii când au urcat. El era în mașină, a stat vreo două-trei ore. Era singur în mașină, după cum mi-au zis colegii.” a spus Robert Elekes, purtător de cuvânt DRDP Brașov.

Transfăgărășanul a fost, până astăzi, deschis în intervalul orar 07:00–19:00.

CE SANCȚIUNE RISCĂ TÂNĂRUL

Purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov a declarat că, deocamdată, nu știe dacă tânărul a fost sancționat.El a transmis că în astfel de  situații în alte persoane care au pătruns pe șosea când era închisă au rămas fără talon.

„Nu știu exact, știu că e la Poliție, dar nu cred că s-a depus sesizare. Au mai fost cazuri de-astea în anii trecuți și, în astfel de cazuri, s-a confiscat talonul, că ai pătruns pe un drum închis. E o măsură destul de drastică.”

Tocmai din această cauză, Robert Elekes a spus că șoferii preferă să se ajute între ei pentru a nu fi sancționați.

„Am tot observat că lumea forțează urcarea, știți, chiar și peste noapte. Noi noaptea nu dezăpezim, căci este periculos pe acolo. Atunci au observat că mai găseau urme de mașini și așa mai departe… dar ei se mai ajută și între ei. La noi apelează mai greu, preferă să se ajute între ei șoferii, că după noi îi luăm la întrebări.”

TRANSFĂGĂRĂȘANUL ÎNCHIS

Din cauza condițiilor meteorologice rele, a ninsorilor abundente și a viscolului, o mare parte din DN7C (Transfăgărășan) a fost închis temporar, începând cu ora 10:00. Sectorul de drum închis se întinde de la Piscu Negru, județul Argeș până la Bâlea Cascadă, județul Sibiu.
De asemenea, Tudor Duțu, Director Regional DRDP Brașov, a transmis că stratul de zăpadă depășește 30 cm în zona alpină. Acest lucru reprezintă un alt motiv pentru închiderea drumului.

Robert Elekes a spus că această măsură este valabilă cel puțin până luni. Atunci, reprezentanții CNAIR vor analiza dacă șoseaua va fi redeschisă sau va rămâne închisă până anul viitor.