AUR și nemulțumirile conduc în sondaj. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, Alianța pentru Unirea Românilor ar obține cel mai mare procent. Pe de altă parte, aproape trei sferturi dintre români cred că direcția țării este greșită.
Acestea sunt rezultatele ultimul sondaj de opinie, realizat de Avangarde, sodaj necomandat de nimeni, adică finațat de casa de sondare, conform hotnews.ro.

AUR, DIN OPOZIȚIE, LA DISTANȚĂ MARE DE COMPETITORI

Ce aflăm din sondajul dat publicității astăzi?

Mai întâi să precizăm că sondajul a fost făcut în perioada 9-18 septembrie 2025, pe un eșantion de 1.300 de persoane, prin metododa CATI (telefonic), cu o eroare maximă admisă a datelor este de ± 2,3%.

Adică oamenii au fost întrebați despre vot și drumul României imediat după ce 4 moțiuni de cenzură depuse de formațiunea AUR au căzut la vot în Parlamentul României. Voturile au avut loc pe 7 septembrie.

Conform acestui sondaj, AUR audună cele mai multe voturi la întrebarea: Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României, dumneavostră personal cu ce partid ați vota?

  • Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) – 41%
  • Partidul Social Democrat (PSD) – 19%
  • Partidul Național Liberal (PNL) – 13%
  • Uniunea Salvați România (USR) – 12%
  • Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) – 6%

Acestea sunt singurele formațiuni care ar prinde pragul de 5%. POT și SOS nu ar prinde parlamentul.

CUM ESTE CONSIDERATĂ DIRECȚIA ROMÂNIEI

În privița direcției spre care se îndreaptă România, datele sondajului arată că trei sferturi dintre Români consideră direcția greșită. Și doar unul din 5 români cred că direcția este bună.

Sondajul compară rezultatele de acum cu cele din ultimele 3 luni, iar percepția supra direcției greșite a țării este în creștere.

  • Iunie 2025 : 38% direcție bună, 53% direcție greșită
  • Iulie 2025 : 27% direcție bună, 66% direcție greșită
  • August 2025 : 23% direcție bună, 73% direcție greșită
  • Septembrie 2025 : 21% direcție bună, 74% direcție greșită

OPINIA DESPRE GUVERN

Datele arată o nemulțumire a majorității celor intervievați despre felul în care gestionează Guvernul Bolojan situația.
51% se declară mai degrabă dezamăgiți
23% sunt mai degrabă încântați
23% nu aveau așteptări
3% nu știu sau nu răspund

CE TRANSMITE USR LA ÎMPLINIREA A 9 ANI

USR are în acest sondaj 12%, la fel cum a fost procentul obținut în 2024, la alegerile de pe 1 decembrie.

La întâlnirea de azi a USR de la Timișoara, Dominic Fritz spune că România are nevoie de o alternativă la populism.

„Noi știm că trăim un moment politic, economic, social extrem de dificil. Știm că o parte din responsabilitate pentru a găsi soluții este și pe umerii noștri. Ne-am asumat această responsabilitate când am intrat la guvernare. ”

Dominic Fritz a propus și o soluție a USR pentru atragerea a zeci de miliarde de lei la bugetul României, greu încercat: Eficientizarea statului român prin desființarea instituțiilor și agențiilor inutile, digitalizarea ANAF și listarea la bursă a acțiunilor minoritare ale companiilor de stat. Ultima măsură, cu menținerea controlului statului asupra pachetului majoritar de 51%, ar putea genera 50 de miliarde de lei pentru finanțarea investițiilor. ”, spune președintele USR.