Un nou episod de vreme severă lovește România, care a început din noaptea de duminică spre luni.

Un ciclon format în Marea Adriatică va traversa țara noastră și va aduce un val de frig, ploi abundente, vânt puternic și ninsori la munte, conform stirileprotv.ro. Meteorologii au emis o informare valabilă pentru întreaga țară, începând cu 5 octombrie, ora 21:00, până pe 9 octombrie, ora 10:00.

Ploi abundente în sud și est

Începând din noaptea de duminică spre luni, ploile se vor extinde treptat dinspre sud-vest și vor cuprinde toate regiunile.

Cele mai intense precipitații sunt așteptate în Muntenia, Dobrogea și Moldova, în special luni seară până miercuri dimineață. Cantitățile de apă pot depăși local 90-100 de litri pe metru pătrat.

Ninsori și viscol la altitudini mari

La munte, în special în Carpații Meridionali, la peste 1700 de metri altitudine, sunt prognozate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Marți, în zonele înalte, va ninge viscolit și se va depune un strat de zăpadă.

Vânt puternic în sud-est și la munte

Vântul se va intensifica treptat în mai multe zone ale țării. Rafalele vor ajunge la 45-55 km/h în general.

În Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, precum și în zonele montane, viteza vântului poate depăși 60-70 km/h. Există riscul de căderi de arbori sau panouri publicitare.

Temperaturi sub normalul perioadei

Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru începutul lunii octombrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 18 grade Celsius, iar minimele vor coborî până la 3 grade în unele regiuni.

Autoritățile, în alertă. Ce le recomandă oamenilor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență și autoritățile locale sunt pregătite pentru posibile intervenții în cazul inundațiilor, doborârilor de copaci sau alte situații periculoase.

În Capitală, în episodul de vreme severă anterior, peste 200 de copaci au căzut și mai multe zone au fost inundate, potrivit stirileprotv.ro.

Recomandările pentru populație:

  • Evitați deplasările care nu sunt absolut necesare
  • Nu staționați în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare
  • Închideți ferestrele și asigurați obiectele care pot fi luate de vânt
  • Curățați rigolele pentru a permite scurgerea apei
  • Urmăriți alertele meteo oficiale

Meteorologii anunță că vor fi emise în zilele următoare avertizări de tip Cod galben sau portocaliu, pe măsură ce ciclonul se intensifică și se conturează regiunile cele mai afectate.